Rezultatele sub așteptări ale CFR-ului din acest campionat au alimentat speculațiile privind o eventuală despărțire de Dan Petrescu. Acesta ar fi primit ultimatum de la conducerea clubului după egalul (1-1) de la Slobozia și eșecul cu ”U” Cluj (2-3). Zvonurile au înflorit imediat, iar primul pe lista cu înlocuitorii Bursucului a fost Edi Iordănescu.
Imediat după meciul de la Clinceni, cu Unirea Slobozia, Ioan Varga a anunțat că va avea o discuție decisivă cu antrenorul după ultima partidă din acest an, cu Oțelul.
Patronul CFR-ului l-ar dori pe bancă pe Edi Iordănescu (46 de ani), fostul selecționer al României, care a renunțat la colaborarea cu FRF după EURO 2024, în iulie.
"Nu ar mai trebui să existe loc pentru speculaţii!"
Acesta a mai antrenat gruparea clujeană în două rânduri: iunie - iulie 2018 și decembrie 2020 - iunie 2021, când Edi Iordănescu a și câștigat titlul și Supercupa cu CFR Cluj.
După ce a evitat o vreme să comenteze, fostul selecţioner Edi Iordănescu a ieșit la rampă și a declarat că nu s-a pus problemea să preia o echipă de club din România după plecarea de la conducerea tricolorilor.
„Salut tuturor! Nu s-a pus problema după plecarea mea de la Echipa Naţională, ca să antrenez în ţară! Următoarea destinaţie cu siguranţă că va fi în străinătate! În concluzie, NU ar mai trebui să existe loc pentru speculaţii!”, a transmis Edi Iordănescu.
O decizie asumată
Edi Iordănescu a părăsit naționala României imediat după turneul final din Germania, cumva surprinzător, întrucât tricolorii făcuseră o figură frumoasă, reușind să treacă de grupe.
„Fiţi sigur că sunt foarte asumat, de fel. Şi foarte analitic. A fost o decizie deloc uşoară.
A fost o decizie gândită în timp şi poate, cu adevărat, decizia finală am luat-o în vară după Campionatul European.
Mi-am asumat-o şi atunci când îmi asum rămân cu lucrurile bune şi cu fericirea că am dat un restart nu doar la echipa naţională, ci la fotbalul românesc", a declarat, atunci, Edi Iordănescu.