Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Edi Iordănescu, a calificat drept 'rușinoase' comentariile conform cărora România și Slovacia s-ar fi înțeles ca partida dintre ele să se încheie la egalitate, având în vedere că un astfel de scor califica ambele echipe în optimile de finală ale Euro 2024.
Edi Iordănescu: Echipele au dat totul pe teren
Selecționerul român a declarat în cadrul conferinței de presă susținute miercuri seara, după calificarea echipei sale în optimile de finală ale Euro 2024, următoarele: „Cred că sunt anumiți oameni care ar trebui să își ceară scuze față de noi pentru poziția pe care au avut-o vizavi de acest meci. Cred că a fost clar că ambele echipe au dat totul pe teren timp de 80 de minute, iar apoi, bineînțeles, fiecare și-a văzut de interesul propriu. Însă fiecare a dat totul.
Să vorbești înainte de joc și să arunci cu noroi în echipe, în jucători, în munca noastră, în demnitatea noastră, este rușinos. Trebuiau să aștepte, să vadă meciul, iar apoi să ne judece. A fost rușinos ce au făcut. Au aruncat gunoiul către noi și nu doar către noi, ci către suporterii noștri. Noi însă am arătat că avem caracter. România a luptat de fiecare dată cu caracter. Și dacă pierdeam și mergeam acasă, mergeam cu demnitatea intactă".
Declarația lui Edi Iordănescu vine în contextul în care echipa sa a demonstrat caracter și dedicare pe teren. El a respins orice acuzație de înțelegere între cele două echipe, pentru un rezultat prestabilit.
Edi Iordănescu: Vrem să mergem cât mai departe!
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Edi Iordănescu, a subliniat dorința sa de a avea un parcurs cât mai lung la Campionatul European din 2024.
„Îi felicit pe băieți, am crezut tot timpul în ei, de când am venit. România are talent. România are potențial. România trebuie să aibă personalitate și să muncească mult. România și-a regăsit spiritul pe care nu are voie să-l piardă niciodată. Ne dorim să ne oprim cât mai departe la acest Campionat European. E o generație fantastică și sunt sigur că acești băieți vor inspira multe generații de acum înainte. Eu sunt norocos să antrenez o generație atât de talentată”, a declarat Iordănescu.
Selecționerul a evidențiat efortul echipei în meciurile disputate: „Am pus în joc tot ce am avut. Au fost patru meciuri în acest an în care am fost conduși și am revenit. Nu am cedat, am refuzat să pierdem, am dat totul. Și azi nu ne-a căzut bine că am început de la 0-1, cu toate că noi am avut prima ocazie importantă. Dar s-a întâmplat să primim gol, iar apoi am revenit. Acum mergem mai departe. Cred că ați văzut că am vrut să câștigăm meciul, până în minutul 80 când am dorit să securizăm rezultatul, mai ales că știam ce se întâmplă în cealaltă partidă. Ne-am dorit victoria. Faptul că ne-am calificat cu un punct și am scris istorie terminând pe primul loc în grupă e mai mult decât binevenit”, a adăugat selecționerul.
După 24 de ani, România trece de grupe la Euro
Selecționata României s-a calificat, după 24 de ani de absență, în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, iar Edi Iordănescu ar putea depăși performanța lui Emeric Ienei, care a reușit performanța de a duce naționala în sferturile de finală la Euro.
România a terminat pe primul loc în Grupa E, după ce a remizat 1-1 (1-1) cu Slovacia, miercuri seara, pe Frankfurt Arena.
Slovacia, care s-a calificat și ea în optimi, de pe locul al treilea, a deschis scorul prin Ondrej Duda în minutul 24. România a egalat în minutul 37, printr-un penalty transformat de Răzvan Marin.
România va juca în optimile de finală pe 2 iulie, împotriva selecționatei Olandei.