Economist din conducerea BNR, colecție numismatică de sute de mii de lei. Ce avere are Cristian Popa

BNR. Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație de la BNR are în București un teren intravilan de 96 de metri pătrați. De asemenea mai are tot în București, 13 metri pătrați de teren intravilan. În Vâlcea, acesta are un teren agricol de 4977 metri pătrați. Tot acolo acesta a mai cumpărat în 2016 o parcelă de 2530 de metri pătrați de teren agricol.

Tot în Vâlcea acesta a mai cumpărat 7015 metri pătrați de teren agricol. În Drăgășani Vâlcea mai are 3633 de metri pătrați. Și în 2018 economistul a mai cumpărat 4500 de metri pătrați de teren agricol în Ștefănești. De asemenea în Drăgășani acesta a mai achiziționat alți 4547 de metri pătrați de teren agricol. La capitolul imobile, economistul are un apartament în București de 40 de metri pătrați.

Popa de la BNR are 4 apartamente în București

De asemenea mai are unul, tot în Capitală cumpărat în 2015 de 50 de metri pătrați. Tot aici mai are un alt apartament de 78 de metri pătrați. În 2018, economistul a mai cumpărat un apartament de 95 de metri pătrați. De asemenea mai are și o boxă și două garaje de 27 de metri pătrați și de 12 metri pătrați. Și soția sa deține un apartament în București de 44 de metri pătrați.

De deplasat, economistul BNR folosește un Ford Fiesta. De asemenea Cristian Popa are și el o colecție numismatică de 187.995 lei. La capitolul conturi, economistul deține nu mai puțin de 17 conturi în lei în care se găsesc peste 200.000 de lei. Are și mai multe conturi în euro în care se găsesc peste 10.000 de lei. Economistul a făcut mai multe investiții la mai multe companii printre care și Netflix.

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Investiții de sute de mii de lei

În total acesta are peste 10.000 de dolari investiți în mai multe companii, peste 25.000 de euro și peste 400.000 de lei. Cristian Popa are și datorii. Un credit are data scadentă în 2045 și este în valoare de 254.987. de asemenea mai are unul cu aceiași dată scadentă în valoare de 225.331. Acesta mai are un credit în valoare de 345.858 lei cu scadența în 2048.

Și mai multe credite de peste 150.000 de lei. De asemenea are și iun credit de 5790 de dolari scadent în 2038. La capitolul cadouri, acesta a trecut darul de botez în valoare de 68.360 de lei. Salariul economistului este de 288.488 de lei anual. De asemenea acesta mai încasează din contracte de închiriere 21.501 de lei, 23.671 de lei, 8236 lei și 3800 de euro. Din dividende acesta a mai încasat 17.065, 3048 de lei și peste 60 de euro.