În evoluția umanității, la intervale mai mari sau mai mici, apar diverse crize și momente de schimbare profundă în economie și în societate. Aceste puncte de inflexiune survin fie cu regularitate – cum este cazul ciclurilor economice, fie în mod spontan – cum este cazul așa-numitelor „lebede negre”, care dau peste cap toate prognozele și așteptările specialiștilor. Fie că ne referim la criza sanitară sau la cea economică – intervenită aproape instantaneu, criza-corona este un astfel de punct de inflexiune, complet imprevizibil în raport cu dinamica economică și socială la nivel global.
În repetate rânduri s-a spus că nimic nu va mai fi la fel după această criză-corona. Nimic nu va mai fi la fel, dar va fi, în sensul că viața își va urma cursul iar economia se va redresa, mai devreme sau mai târziu, în funcție de gradul său de flexibilitate și de eficiența măsurilor de relansare economică.
Este fără precedent modul în care economia, la scară globală, s-a văzut confruntată cu pandemia Covid-19 și cu restricțiile impuse de criza de sănătate publică. Starea de urgență la care au apelat autoritățile, peste tot în lume, înseamnă evident restricții și suspendarea unor activități. Avem de-a face cu un efort aproape global de protejare a sănătății oamenilor, de unde necesitatea de a oferi timp sistemului sanitar să reziste în lupta cu un virus nou, complet necunoscut, a cărei răspândire a devenit pandemică. Astfel, numeroase companii și chiar sectoare întregi ale economiei au ales să intre „în izolare”, în principal din rațiuni de protejare a angajaților.
Acest lockdown quasi-generalizat, combinat cu deteriorarea sentimentului economic în lipsa unui orizont de așteptare în rezolvarea crizei sanitare, explică ajustările drastice ale prognozelor economice, care s-au înrăutățit consistent peste tot în lume. De exemplu, potrivit FMI, economia globală va scădea cu 3% în 2020, în condițiile în care majoritatea economiilor lumii vor evolua în teritoriu negativ, în ciuda măsurilor active anunțate sau pe care guvernele deja le-au adoptat.
Starea de urgență a impus reguli stricte în privința funcționării unor sectoare, obligații specifice pentru asigurarea continuității în funcționare, chiar unele prevederi incomode pentru mecanismele economiei de piață. Din acest punct de vedere, trebuie susținut modul echilibrat în care autoritățile române s-au raportat la mecanismele pieței, cu preocuparea generală de a nu interveni agresiv în funcționarea acestora.
Economiștii și întreprinzătorii de bună-credință știu că măsurile radical intervenționiste pot conduce mai degrabă la efecte adverse, cum ar fi apariția penuriei pe anumite piețe, fie că ne referim la medicamente sau produse alimentare. Tocmai de aceea, economia nu trebuie orientată pe contrasens față de legile cererii și ofertei, nici măcar în starea de urgență, mai ales atunci când întreprinzătorii arată eforturi de solidaritate.
Să avem încredere în economia de piață
În plină criză sanitară, când nevoia de dispozitive medicale de protecție a crescut brusc, mediul antreprenorial din România a înțeles exigențele momentului. În convergență cu preocupările autorităților, zeci de firme cu capital românesc au ales să producă măști de protecție, combinezoane și alte echipamente. Orice criză oferă, evident, și oportunități. Iar acest efort de reprofilare industrială va fi de mare ajutor în perioada următoare, dacă riscurile pandemiei se vor prelungi în timp.
Cu economia de piață vom traversa starea de urgență și, prin politici publice stimulative, tot cu economia de piață vom reuși să ne redresăm economic și să mergem mai departe.
Însă trebuie să avem grijă, cu atât mai mult în actuala stare de urgență, ca economia de piață să nu degenereze pe calea oportunismului și a hazardului moral. De aceea avem nevoie de transparență, decizii fundamentate și reguli clare pentru toată lumea, fie că ne referim la schemele de sprijin, la șomajul tehnic sau accesul la fondurile publice.
Este important să înțelegem că orice etapă de provocări sistemice necesită flexibilitate sistemică, care este în esență atributul unui mediu antreprenorial de piață. Cu cât o economie comportă mai multă flexibilitate, cu atât mai ușor va face față provocărilor – a se citi costurilor ajustării. Criza actuală devine, astfel, un test de anduranță și viziune pentru orice mediu antreprenorial, dincolo de soluțiile de sprijin guvernamental.
Mai devreme sau mai târziu, vom descoperi că ajustările induse de criza-corona arată profunde efecte disruptive față de modelul economic actual, aflat oricum într-o tranziție evidentă către economia și societatea digitală. În viitor, tendințele disruptive vor deveni normă pentru multe dintre sectoarele actuale, care se vor reconfigura fie prin viziune, fie vrând-nevrând, sub presiunea inovațiilor și tehnologiilor digitale. De aceea, în ecuația crizei-corona trebuie să căutăm și oportunități, căci vor exista cu duiumul.
De exemplu, prin diverse scheme de sprijin și investiții, putem alege să susținem strategic anumite sectoare, pentru reducerea dependenței de unele importuri. Până la urmă, însă, tot la judecata pieței se va ajunge. Numai astfel vom înțelege dacă, pe termen mai lung, producătorii naționali sunt competitivi în raport de concurența de pe piața externă. În caz contrar, injecțiile financiare din prezent nu vor fi valorificate așa cum se presupune. De aceea este important, în speță, să obținem un echilibru fezabil între soluțiile naționale și beneficiile comerțului liber pe plan internațional.
Ce se schimbă, pe scară largă, în economie?
În curând, tot mai multe sectoare își vor relua treptat activitatea. Oamenii se vor întoarce la muncă iar producția pusă în stand-by vreme de săptămâni va fi „repornită”. Aceasta nu înseamnă, însă, că economia în ansamblu va fi repornită. Producția, adică oferta, este doar o parte a economiei. Cealaltă latură a pieței este dată de cerere.
Din punctul de vedere al capacității și vitezei de restart, este evident că producția și oferta își pot reveni destul de ușor. „Starea de urgență” nu a deteriorat factorii de producție și condițiile obiective, tehnice și tehnologice, ale producției, așa cum o știam. Cu totul altfel stau lucrurile, însă, în privința cererii și a consumului populației.
Dacă natura obiectivă și cantitativă a funcției de producție este oarecum imună la coronavirus, lucrurile stau complet diferit în privința consumului și a cererii, care se bazează pe profunde resorturi subiective, calitative și psihologice. Acestea au fost serios perturbate de criza de sănătate publică. În locul înclinației spre consum, care a dat nota economică a ultimilor ani, atât în societate, cât și la nivelul companiilor s-au instaurat atitudini prudente, multiple temeri și incertitudini în raport cu viitorul.
În traducere economică, criza-corona răscolește tocmai datele esențiale ale economiei de piață: prețurile. În acest sens, criza-corona antrenează, de fapt, o adevărată revoluție a prețurilor, care va evolua în pas cu ajustările structurale din economie. Prăbușirea fără precedent a prețului petrolului pe piața internațională este doar un exemplu incipient a anvergurii ajustărilor de piață, în actuala dinamică recesionistă.
Fără a dori să exemplific, multe sectoare ale economiei pe care o știam înainte de criză se vor reconfigura radical, și într-adevăr, nimic nu va mai fi la fel. Iar la nivelul economiei reale, „revoluția prețurilor” indică deja ajustări negative majore, adică falimente și pierderi de locuri de muncă. Unele dintre acestea pot fi prevenite, prin soluții de sprijin financiar, altele însă doar temporizate.
Cum repornim economia?
Aceasta este cea mai frecventă întrebare în dezbaterile economice actuale. Problema este că repornirea economiei nu se poate face întocmai precum a avut loc „oprirea” acesteia, dacă putem spune așa. De fapt, economia nu a fost oprită, cu excepția unor sectoare a căror activitate a fost explicit suspendată prin decizia autorităților, cum ar fi turismul, Horeca, organizarea de evenimente etc.
Problema cu repornirea economiei ține de faptul că economia nu funcționează asemeni unui computer sau motor, înzestrat cu buton start/stop și a cărei funcționare este identică după fiecare sesiune de shutdown.
Economia funcționează prin acțiunile pe care oamenii le întreprind, în funcție de anticipările pe care ei le fac, de riscurile pe care sunt sau nu dispuși să și le asume, de încrederea pe care o au în funcționarea predictibilă a piețelor etc. De aceea, economia nu poate „reporni” ca întreg, în mod nealterat, în parametrii de dinaintea crizei.
În acest sens, unele sectoare vor avea continuitate în funcționare, altele vor avea nevoie de mai mult timp pentru a se trezi la viață, altele vor fi complet reconfigurate după trecerea actualei crize. Mai concret, economia post-corona va fi diferită de cea de dinaintea epidemiei. Ceea ce spunem acum că vrem să „repornim” va ajunge să reprezinte, de fapt, o altă (nouă) economie, după cum și realitatea socială se va schimba semnificativ, probabil pentru mult timp de acum înainte.
Dar cum va arăta economia în viitor, în toată profunzimea ajustărilor sale? De răspunsul la această întrebare va depinde viabilitatea pe termen lung a soluțiilor de relansare.
Nimeni nu poate desluși, cu acuratețe deplină, dinamica schimbărilor structurale din lunile următoare sau chiar din anii următori. Sunt însă deosebit de importante tendințele pe care le putem anticipa în planul evoluțiilor economice și sociale.
Probabil că, în următoarea etapă a vieții noastre, economia va fi într-o mai mică măsură una a mobilității și mai mult o economie a securității – sanitare, alimentare, energetice. Vom avea mai puțin o economie a interacțiunii personale și mai mult una a comunicării digitale. Chiar dacă se va renunța în curând la „stay at home”, acesta va fi înlocuit cu „stay safe”, iar telemunca, videoconferințele, măsurile de protecție și de distanțare socială vor continua să facă parte din viața noastră cotidiană. Poate că unele vor deveni chiar oportunități de afaceri sau noi paradigme în viața socială.
Care sunt soluțiile de relansare economică?
Orice discuție despre relansare ar trebui să pornească de la preocuparea de a înțelege cât mai bine natura crizei economice actuale, pentru a nu stârni conflicte și contradicții la nivelul direcțiilor asumate și al mijloacelor utilizate.
Înainte de enunțarea acestora, se cuvine a schița câteva elemente de context, pentru o cât mai corectă punere în pagină a posibilităților curente, dar și a responsabilităților trecute și viitoare:
• criza-corona economică nu este o criză standard, ciclică, ale cărei cauze să provină din sfera dezechilibrelor financiare, precum a fost criza economică din 2008-2009, în ciuda coincidenței flagrante cu epuizarea etapei de expansiune a ciclului economic actual, așa cum arătau prognozele macroeconomice încă de la începutul anului 2019;.
• date fiind cauzele, soluțiile trebuie gândite nu doar în raport cu economia de dinaintea crizei, ci cu privirea ațintită cât mai departe în viitor, la economia și societatea care vor fi să fie post-coronavirus, pentru ca ajustările necesare și efectele disruptive să fie valorificate și ca oportunități economice;.
• criza-corona a găsit România dezarmată ca spațiu bugetar de intervenție, date fiind politicile pro-ciclice hazardate ale fostei guvernări, care au făcut din România campioana europeană a deficitelor bugetare, așa cum am anticipat în repetate rânduri, culminând cu solicitarea Președintelui României de reexaminare a bugetului pentru anul 2019;.
• România este singura din UE care a evoluat în ultimii ani pe contrasensul echilibrelor economice, atât în planul responsabilității fiscal-bugetare, cât și prin deficitele externe care s-au adâncit continuu, în ciuda creșterii economice. În prezent, după „deficite gemene” record de 4,6% din PIB în 2019, deteriorarea perspectivei economice include și nota de plată pentru politicile proaste din ultimii ani..
• spațiul de intervenție în 2020 este limitat la deficitul pe care statul îl poate finanța în contextul suspendării regulilor privind deficitul din Tratatul de Stabilitate și Creștere, însă această capacitate de finanțare nu trebuie niciodată împinsă până dincolo de limite, în special în contextul macroeconomic actual, marcat de volatilitate și riscuri;
• în plan global, nu există soluții standard dar merită susținute instrumente comune, în special la nivelul Uniunii Europene, în care economiile naționale beneficiază de un grad înalt de integrare, ceea ce reclamă armonizare și un mix (național) adecvat între politicile fiscal-bugetare și politicile monetare..
Date fiind aceste premise contextuale la nivel de fenomen și pentru România, soluțiile economice la criza-corona trebuie axate pe câteva direcții sau obiective imperative:.
1. Prima și cea mai importantă direcție este rezolvarea crizei de sănătate publică! Aceasta este soluția „economică” primordială deoarece economia se hrănește din încredere și predictibilitate, de unde nevoia de reducere a incertitudinii și temerilor pe care oamenii le resimt în legătură cu sănătatea și viața lor. De aici ar rezulta doza de optimism și de perspectivă pozitivă care ar susține consumul – deci relansarea cererii.
Este foarte probabil ca problemele de sănătate publică să nu dispară foarte curând iar soluția medicală certă (vaccin și/sau tratament) să întârzie să apară. În aceste condiții, va trebui să învățăm să conviețuim cu acest coronavirus. De aceea vor trebui asigurate resursele financiare pentru ca infrastructura medicală, umană și tehnologică, să poată duce această luptă de anduranță psihologică împotriva Covid-19.
2. A doua direcție vizează asigurarea unui cadru eficient de guvernanță economică, ceea ce se traduce prin măsuri guvernamentale corect fundamentate, transparente și obiective în raport cu problemele identificate, care să ofere soluții eficiente, prin care mediul de afaceri să acumuleze treptat încredere în perspectivele economice iar apetitul antreprenorial să revină în teritoriu pozitiv – deci relansarea ofertei.
În această privință, se impun anumite nuanțe în raport cu mix-ul optimal de măsuri pe partea de ofertă, cele axate pe credite garantate pentru capital de lucru și investiții. Să nu ne imaginăm că întreprinzătorii din sectoarele afectate se vor înghesui să dea curs acum unor noi proiecte de investiții, înainte ca în economie să apară semne clare de revenire. Iar aceasta nu va fi atât de rapidă sau uniformă la scara tuturor sectoarelor.
Din acest motiv, pachetele de finanțare pentru sectorul privat trebuie axate prioritar pe asigurarea capitalului de lucru și, abia ulterior, pe investiții de dezvoltare. Este foarte importantă, în acest sens, implementarea schemei IMM Invest a creditelor garantate, credite destinate IMM-urilor, micilor întreprinzători, meșteșugari sau fermieri, adică tocmai celor mai vulnerabile categorii în fața crizei economice.
3. A treia direcție vizează utilizarea soluțiilor comune care se conturează la nivelul UE, prin care România să mobilizeze capabilități financiare importante, necesare stimulării economice, nu doar în perioada imediată și nu doar pentru sectoarele direct afectate. Este vorba de utilizarea de mecanisme de sprijin și instrumente financiare care să asiste, pe termen scurt și mediu, efortul de redresare economică, în contextul unor politici monetare adaptate rațional momentului.
Din acest punct de vedere, accesarea unor instrumente financiare puternice, cum ar fi inițiativa SURE și Fondul de redresare economică – aflat în prezent pe masa de lucru a Comisiei Europene, ar oferi mediului economic și piețelor financiare garanții cât mai solide privind capacitatea statului de susținere a efortului de redresare – deci încredere economică și instituțională.
Până în prezent, România a aplicat măsurile care se impuneau ca reacție imediată în raport cu sectoarele afectate, în principal prin protejarea angajaților a căror activitate a fost suspendată ca efect al stării de urgență. Aici trebuie amintită și reacția fermă în materie de politică monetară, în linie cu deciziile adoptate de alte bănci centrale.
Pe măsură ce restricțiile administrative vor fi reduse sau eliminate, vor prevala politicile pro-active, de relansare economică, într-un anume mix de tipul protecție – stimulare.
În această abordare s-ar înscrie, de exemplu, inițiativa SURE de la nivelul UE, ca asistență financiară rambursabilă menită să sprijine schemele naționale pentru programul redus de lucru sau alte măsuri cerute de flexibilizarea ocupării forței de muncă. Este evident faptul că, cel puțin pentru anumite sectoare economice, „repornirea” nu se va putea face, în principal din motive de cerere, la nivelul de activitate anterior crizei-corona.
România trebuie să continue să negocieze inspirat toate posibilitățile de relocare a fondurilor europene nerambursabile, care să fie orientate în 2020 către programe majore de dezvoltare, prin accelerarea investițiilor în infrastructura de transport și prin digitalizarea serviciilor publice, cu efecte de antrenare certe în întreaga economie.
Este de bun augur, în acest sens, Programul Operațional de 4,5 miliarde euro dedicat sistemului sanitar, care include construirea și dotarea a trei spitale regionale. Astfel de investiții trebuie rapid operaționalizate și multiplicate și pentru alte domenii.
În plus, într-o viitoare paradigmă a economiei securității – alimentare, energetice, sanitare, România are uriașe oportunități de reașezare strategică pe harta regională a lanțurilor valorice din agricultură și industria alimentară, din energie și din sfera resurselor, precum și în industria dispozitivelor medicale și cea farmaceutică.
Nu în ultimul rând, România trebuie să-și reașeze prioritățile în planul finanțelor publice, date fiind și provocările majore cu care economiile lumii se vor confrunta în următorii ani în materie de stabilitate financiară și sustenabilitate a datoriilor publice.
Odată cu primele îngrijorări asupra implicațiilor economice ale crizei-corona, unele țări au ales să reacționeze cu soluții standard, în principal monetare, precum în cazul crizelor ciclice. Ulterior, a fost evidențiată importanța soluțiilor dedicate economiei reale, în principal structurale, în raport cu cele de factură macro-financiară. Există deci premise majore ca și această criză să își lase amprenta, mai devreme sau mai târziu, asupra sustenabilității datoriilor suverane. Dar prioritară este acum sănătatea oamenilor!
Nota redacției: Mai multe analize interesante puteți găsi pe blogul profesorului Cosmin Marinescu.