Gestul pe care ministrul de Interne, Marcel Vela, l-a împrumutat de la Robert de Niro şi l-a arătat infractorilor din România, sau infractorilor români reveniţi acasă din străinătate, s-a mai materializat astăzi, 26 noiembrie, într-o acţiune de amploare.
Chiar în prag de alegeri, după acţiunile din urmă cu mai bine de o săptămână în urma cărora a fost arestat Alex Bodi. De dimineaţă au început simultan percheziţii în câteva judeţe, la care participă zeci de poliţişti, plus Brigada Specială de Intervenţia a Jandarmeriei.
„În cursul zilei de 26 noiembrie 2020, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 67 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor: Suceava, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Neamţ şi Bacău, din care nouă sunt instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale", a anunţat de dimineaţă DNA într-un comunicat.
În concret, între instituţiile de stat vizate se află şi Poliţia Rutieră din Suceava. Conform unor surse din interiorul Direcţiei Generale Anticorupţie, care sprijină acţinea DNA, la Suceava se putea obţine un permis de conducere cu sume între 5.000 şi 7.000 de euro, fără să ai habar măcar care este acceleratorul şi care frâna la maşină. Se fraudau atât examenul teoretic, cât şi proba practică. În funcţie de câţi bani avea clientul.
Desigur, la Suceava veneau cu buzunarul plin pentru a-l deşerta în cel al poliţiştilor şi doritori de permise domiciliaţi în alte judeţe. De aceea, descinderile nu se fac numai în Suceava.
Conform MAI, infracţiunile anchetate s-au desfăşurat în perioada 2018 – 2020. Deocamdată, s-au ridicat o serie de documente şi s-au sigilat calculatoare pentru percheziţia informatică. De asemenea, s-au luat, atâtea câte mai există, imagini de pe camerele de supraveghere din sălile unde se dădea proba teoretică pentru permise.
Un permis de conducere la Suceava. Veritabile pericole publice
Deocamdată, nu s-a putut nici măcar evalua, nicidecum să se stabilească, o cifră exactă, cam la câţi posibili criminali la volan, care cutreieră acum şoselele patriei, au dat drumul infractorii în uniformă de la Suceava. Oameni fără abilităţi de a conduce un autoturism, veritabile pericole publice, care oricând pot omorâ sau schilodi oameni nevinovaţi. S-a tot vorbit despre şoselele însângerate din România. Mereu s-a dat vina pe starea precară a drumurilor sau pe neatenţia şoferilor. Niciodată nu s-a spus însă şi că pe şosele circulă, cu voia unor poliţişti corupţi, şoferi care nu au promovat examenul, oameni care nu ştiu să conducă, analfabeţi care nu au cum să citească regulile de circulaţie, veritabili criminali.
Să reamintim faptul că, pe data de 14 iunie 2008, 20 de angajaţi ai Serviciului de Eliberare a permiselor auto din Piteşti, au fost retinuti de procurorii DNA. Cei 20 erau acuzaţi că eliberau permise de conducere fără examen, în schimbul unor sume de bani. Printre cei 20 de politişti reţinuţi atunci se numara inclusiv şeful serviciului, comisarul Codruţ Vlăsceanu. Procurorii DNA, care au percheziţionat apartamentele acestora, au găsit în total în locuinţele celor 20 de anchetaţi, peste un milion de euro. Numai în locuinţa lui Codruţ Vlăsceanu au descoperit peste 300 de mii de euro.
Permisele de conducere de la Pitești
Procesul celor din Pieşti a durat foarte mult. Abia pe 14 aprilie 2014, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe Codruţ Vlăsceanu la 6 ani de închisoare cu executare (între timp a fost eliberat condiţionat din penitenciar) dar şi pe adjunctul său, Vasile Voinea.
Se pare că unii poliţişti de la rutieră nu au învăţat nimic din acel caz. Probabil că încadrarea juridică, de „abuz în serviciu”, nu este chiar cea corectă şi de nautră să descurajeze şpaga la examenul de obţinere a permisului de conducere. Care poate avea consecinţe tragice.
Şi poate că nu ar fi deloc rău ca la evaluarea anuală a activităţii unui poliţist de la rutieră care participă la examene, să se vadă şi cam câţi dintre cei cărora le-a dat examenul, au comis infracţiuni sau contravenţii la Codul Rutier. Dacă cea mai mare parte a promovaţilor s-au dus cu maşinile prin pomi sau au accidentat oameni, atunci înseamnă că ceva nu este în regulă cu examinatorul care le-a dat drumul la volan pe stradă.. Ori este slab pregătit profesional, ori ia şpagă. În ambele cazuri, trebuie să plece din Poliţie. În primul, acasă. În cel de-al doilea, la puşcărie.
Percheziţiile de astăzi de la Suceava, nu vizează doar Serviciul de Permise şi Înmatriculări şi pe angajaţii acestuia, ci şi persoane private. Intermediari ai acestor ilegalităţi, dar şi instructori auto.
Ancheta permiselor de conducere de la Suceava
Anchetele care acum se desfăşoară la Suceava vizează trei direcţii. Prima: modul fraudulos de înmatriculare al unor vehicule. A doua, modalitatea de obţinere a permisului de conducere de către candidaţi, prin fraudarea, cu ajutorul poliţiştilor corupţi, a probelor teoretice şi practice. iar a treia, vizează direct angajaţi ai MAI, bănuiţi că au încălcat legea.
Conform datelor de până acum, la percheziţiile din Suceava s-au descoperit şi confiscat aproape un milion de euro, ascunşi în cele mai ciudate locuri, de la zidiţi în pereţi, până la ascunşi prin ligheane „azvârlite neglijent” prin curte. Tot un milion de euro, ca la Piteşti. Pare că au sumă fixă la şpagă.
Tot în această dimineaţă, au început percheziţii şi la Brodina, judeţul Suceava, la Poliţia de Frontieră. Pe surse am aflat că sunt vizaţi poliţiştii de frontieră încârdăşiţi cu traficanţii de ţigări.
Vom reveni cu amănunte pe parcusul desfăşurării anchetelor.