Echiparea mașinii cu cauciucuri de iarnă. Cinci secrete pe care puțini șoferi le cunosc

Sursa foto: arhiva evz

Vine iarna. Șoferii care nu își schimbă la timp cauciucurile de vară la mașină, în afară că își pun viața lor, a pasagerilor și a participanților la trafic în pericol, riscă sancțiuni foarte mari și amenzi uriașe.

Penalitățile pot ajunge până la 2.900 de lei și 20 de puncte amendă, plus reținerea certificatului de înmatriculare și interzicerea dreptului de a mai circula pe drumurile publice.

Deci cauciucurile de vara trebuiesc obligatoriu schimbate. Iată care sunt cele mai importante 5 secrete la schimbarea roților de iarnă, pe care puțini șoferi le cunosc.

Măsuri simple, economii importante

Dacă te-ai decis că merită să investești în două seturi de roți pe care să le schimbi singur de două ori pe an, probabil că nu te temi să pui mâna pe fiare și să te murdărești puțin. În acest caz, cu siguranță îți va fi de folos să știi secretele care vor contribui la succesul întregii operațiuni, scrie promotor.ro.

1. Întotdeauna apucă roata corect
Mulți șoferi apucă roata cu o mână de sus și alta de jos la demontarea acesteia de pe mașină. În special în cazul mașinilor cu roți mari (cum sunt SUV-urile), acest lucru poate cauza răniri dacă roata va cădea peste mâna de jos. Corect, poziționează mâinile ca pe volan – la orele 9 și 3 (sau 9 și un sfert). Dacă ai nevoie de forță mai mare pentru a face roata să cadă aplică-i un șoc scurt cu piciorul.

2. Roțile cu anvelope uzate merg pe roțile de tracțiune Prea puțini intuiesc asta și cei mai mulți montează, dimpotrivă, cauciucurile mai bune pe față. Stabilitatea mașinii în viraje este mai importantă decât tracțiunea, așa că cele mai bune anvelope merg pe roțile de tracțiune. În caz contrar ai șanse mari să ajungi într-un șanț la prima curbă pe carosabil alunecos sau, și mai rău, într-o mașină de pe contrasens. Pentru o uzură uniformă, roțile trebuie rotite periodic fașă-spate.

Sursa foto: arhiva evz

3. Depozitează roțile în condiții optime Roțile trebuie depozitate într-un loc întunecos, uscat și rece. O pivniță este perfectă pentru asta. Roțile complete stau cel mai bine pe orizontală, una peste cealaltă, preferabil folosind un stand special. Dacă le depozitezi „în picioare”, va trebui să le rotești periodic pentru a nu se aplatiza în zona de contact cu solul (valabil și pentru mașinile care stau mult nemișcate).

4. Nu ignora rugina Jantele și butucul roților nu trebuie să fie ruginite. În caz contrar, demontarea acestora se va face foarte greu în sezonul următor. Același lucru este valabil și pentru prezoane. Dacă observi urme de rugină, curăță zonele cu o perie de sârmă și folosește un lubrifiant care să împiedice rugina să se dezvolte. Prezoanele ruginite se schimbă cu altele noi.

5. Nu conduce cu roți dezechilibrate Roțile dezechilibrate sunt mai zgomotoase și induc vibrații în direcție și componentele trenului de rulare. În timp, acestea se vor uza și mașina va avea nevoie de reparații costisitoare. Echilibrează roțile la un atelier de vulcanizare. Dacă echilibrarea nu rezolvă problema vibrațiilor, este posibil să ai anvelope aplatizate ( vezi punctul 3).