Echipa de hochei Skoda, incadrata la categoria de varsta U6, participa in perioada 5-12 noiembrie la o serie de competitii amicale programate in Slovacia.
Turneul este organizat pentru a încuraja eforturile și performanțele celor mici în sportul pe gheață, fiind susținut de Fundația Țiriac cu sprijinul sponsorului Skoda.
Delegația Fundației Țiriac este formată din 15 hocheiști dornici să joace cu alte echipe din țara gazdă și să demonstreze aptitudinile sportive pe care le-au dobândit în urma antrenamentelor susținute la Patinoarul Țiriac-Telekom Arena. Membrii echipe Skoda au început prin a lua parte la cursurile de inițiere în patinaj, iar ulterior au fost încurajați să practice hocheiul. În prezent, copiii se antrenează gratuit, de cinci ori pe săptămână, având la dispoziție echipamente omologate și adaptate nevoilor specifice vârstei pe care o au.
„După experiența echipelor de hochei încadrate la categoriile de vârsta U8 si U10, iată că și cei mai mici hocheiști, care sunt susținuți de Skoda, vor participa la competițiile din afara țării. Ne bucurăm că vor trăi o astfel de experiență pe care o pot cataloga ca pe o etapă necesară și formatoare. Sunt sigur că turneul îi va ajuta pe copii nu doar să aplice tehnicile învățate, dar și să învețe unele noi”, a declarat Eduard Pana, directorul sportiv al Patinoarului Țiriac-Telekom Arena.
Competițiile din cadrul turneului amical sunt programate în următoarele localități: Prievidza, Piestany, Brezno și Ziar nad Hronom.