Echinocțiul de toamnă. Cum poți atrage belșugul în acest sezon

Peisaj de toamnă. Sursa foto: Pixabay

Așteptatul fenomen are loc pe data de 22 septembrie și marchează startul toamnei astronomice. De asemenea, echinocțiul de toamnă reprezintă momentul din an în care ziua și noaptea sunt egale. De această zi sunt legate o serie de obiceiuri și superstiții.

Echinocțiul de toamnă și obiceiurile din popor

Fenomenul are loc pe 22 septembrie, ora 15:43 de minute și este așteptat în întreaga lume. Acesta marchează trecerea la nopțile mai lungi, care sunt caracteristice sezonului rece.

Începând cu această dată, zilele vor scurta treptat, până la solstițiul de iarnă. La o lună distanță de echinocțiu, are loc trecerea la ora de iarnă, moment în care ceasul se va da cu o oră înapoi.

Legătura cu vremea din anul următor

Multe persoane cred că vremea din ziua echinocțiului se reflectă în anul următor. Mai mult, cei care respectă tradiția populară asociază ziua cu belșugul și culesul recoltelor. Astfel, aceștia scutură merii, perii, nucii sau gutuii.

Măr. Sursa foto: Pixabay

Totodată, în această zi se pregătește mustul dulce din struguri, care se va transforma peste iarnă în vin. Dacă acesta iese aromat și gros, toamna se va încheia cu hambarele pline. În caz contrar, toată recolta va fi săracă.

Echinocțiul de toamnă. Ce poți face pentru un an prosper

În tradiția populară, această zi din luna septembrie reprezintă un moment de recunoștință pentru cele primite pe parcursul anului. În plus, pentru a avea parte de alte luni pline de prosperitate, în unele gospodării se prepară colaci cu făină din grâu proaspăt. Acestea sunt oferite vecinilor și familiilor nevoiașe.

În unele zone ale țării, gospodinele pregătesc primele plăcinte cu dovleac, desert asociat cu zilele de toamnă. În plus, fetele tinere sunt îndemnate să culeagă cele mai aspectuoase mere, astfel încât să le apară alesul în cale.

Puțini știu că acest cuvânt provine din alăturarea cuvintelor din limba latină „aequu”, care înseamnă „egal” și „nox” (noapte).