Easyjet dă în judecată Aeroportul Heathrow

Easyjet va da în judecată Autoritatea Civilă de Aviaţie din Marea Britanie (Civil Aviation Authority - CAA) pentru că a mărit taxele de debarcare pe aeroporturile londoneze Heathrow şi Gatwick.

CAA a decis la începutul acestei luni o majorare a taxelor pe cele două aeroporturi londoneze cu aproximativ 23%, începând din aprilie. Conform calculelor operatorilor, asta ar însemna costuri suplimentare de peste 2 lire (2,56 euro) pentru fiecare pasager. „Nu suntem de părere că CAA a acţionat corect când a decis majorarea taxelor pe aeroporturile controlate de BAA (British Airports Authority). CAA apare ca susţinător al politicii de refinanţare a celor de la BAA“, au declarat reprezentanţii Easyjet, citaţi de „The Times“.

Easyjet va depune o cerere oficială la Curtea Supremă în maximum o lună, iar dacă aceasta va fi admisă, până la sfârşitul anului ar putea fi formulată o decizie, afirmă surse juridice citate de „The Times“. Contestaţia va fi semnată şi de reprezentanţii Ryanair şi BMI British Midland.

Virgin Atlantic este singura companie aeriană low cost care nu şi-a făcut cunoscută poziţia. Contestaţia juridică depusă de Easyjet va fi prima din istoria de peste 20 de ani a Autorităţii Civile de Aviaţie. O bătălie juridică ar putea afecta serios situaţia financiară a BAA, al cărui proprietar, consorţiul spaniol Ferrovial, este îngropat în datorii, contractate anul trecut pentru achiziţionarea companiei britanice.