Propunerea legislativă privind hărțuirea stradală a fost votată marţi aproape în unanimitate în plenul Camerei Deputaților – cameră decizională.
La inițiativa deputatei independente Oana Bîzgan, propunerea vine în completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbaţi, astfel încât hărțuirea, hărțuirea sexuală și cea psihologică să fie interzise atât în spațiile publice, cât și în privat și să fie sancționate contravențional cu amenzi de la 3.000 de lei la 100.000 de lei.
Hărțuirea din spații publice afectează un număr foarte mare de fete și femei din România. Opt din zece românce spun că nu se simt în siguranță când merg pe stradă noaptea, iar patru din zece nu se simt în siguranță nici în timpul zilei. Șapte din zece femei din România nu se așteaptă ca vreo altă persoană să intervină dacă sunt hărțuite pe stradă.
„Sper ca aceste lucruri să se schimbe odată cu intrarea în vigoare a acestei legi. Zi de zi, femeile din România sunt agresate și umilite prin hărțuire – sub toate formele sale – inclusiv în școli și universități, la locul de muncă, pe stradă, în transportul în comun și în instituții publice. De cele mai multe ori, hărțuitorii nu se opresc doar la abuzuri verbale sau gesturi. Hărțuirea nesancționată poate duce la forme grave de violență, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat”, declară inițiatoarea proiectului.
Până în prezent, România nu a avut nicio prevedere care să sancționeze explicit hărțuirea din spații publice, în ciuda solicitărilor repetate atât din partea societății civile, cât și a directivelor europene. Astfel că propunerea legislativă va rezolva două necesități majore ale cadrului legislativ actual: interzicerea tuturor formelor de hărțuire ce nu intră sub spectrul legii penale sau al relațiilor de muncă, precum și sancționarea lor.
De notat că orice contravenție menționată în propunerea legislativă nu va înlătura eventualul caracter penal al faptelor. Legea va fi aplicată de către ofiţerii, subofițerii și agenții din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum și de către polițiștii locali. Pentru a intra în vigoare, noua lege trebuie aprobată și de președintele României, Klaus Iohannis.