E OFICIAL! Lucrările la MAGISTRALA 6 de METROU încep anul viitor

E OFICIAL! Lucrările la MAGISTRALA 6 de METROU încep anul viitor

Startul lucrărilor de execuţie a magistralei 6 de metrou este stimat pentru anul viitor, transmite Metrorex într-un comunicat, adăugând că acest proiect este unul dintre cele mai avansate din punct de vedere al pregătirii documentaţiei necesare.

Magistrala 6 se va întinde pe un traseu de 14,2 km, cuprinzând 12 staţii sub următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni.

Valoarea totală a investiţiei este de 5,89 miliarde lei, TVA inclus.

În vederea implementării proiectului a fost semnat un acord de împrumut încă din martie 2010, între Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională, în valoare de 41.870 de milioane de yeni, echivalentul a 355 de milioane de euro, care asigură serviciile de consultanţă, proiectare, supervizarea lucrărilor şi în mod parţial valoarea lucrărilor pentru execuţia structurii de rezistenţă.

Magistrala 6 de metrou ca duce la creşterea activităţii transportului subteran, ducând la diminuarea duratei de deplasare şi va spori protecţia mediului înconjurător prin reducerea poluării, oferind un nivel de servicii la standarde europene.