E haos! Se moare pe capete în China. Gesturi extreme din cauza Covid-19
- Daniel Magureanu
- 16 martie 2020, 15:12
Epidemia mondială de Coronavirus a infectat mai mult de 100.000 oameni şi a ucis peste 4.000 pe mapamond, dar efectele devastatoare nu se opresc aici.
Conform CNN, o situaţie de-a dreptul dramatică a fost semnalizată la Wuhan, epicentrul epidemiei de Coronavirus din China. Din cauza panicii generate de temutul virus, dar şi de posibiltatea ca animalele de companie să răspândească Covid-19, pisicile şi câinii au fost scoşi de chinezi pe străzi sau lăsaţi în locuinţele abandonate.
În această situaţie, unele animale au murit de foame, iar altele vor ceda curând. Apărătorii drepturilor animalelor din China au semnalat ştirea care arată cât de fioroasă a devenit lupta pentru supravieţuire în ţara de unde a început epidemia mondială.
„Ştim că multe pisici şi mulţi câini au fost lăsaţi în apartamentele din Wuhan când proprietarii au fost evacuaţi, dar la fel s-a întâmplat şi în unele zone din Beijing, Dalian şi Xi'an”, a declarat Wendy Higgins, director la Humane Society International.
„Estimările sunt imposibile, dar ştim spre exemplu că în Wuhan, activiştii pentru drepturile animalelor au acordat asistenţă pentru 1.000 animale aflate în apartamente. În aceste condiţii, numărul trebuie să fie mult mai mare la nivel naţional”, a mai spus Higgins.
Cu siguranţă, în momentul plecării din propriile locuinţe, stăpânii câinilor şi pisicilor le-au lăsat acestora mâncare şi apă, gândidu-se că vor reveni curând, dar din acel moment până în prezent a trecut aproape o lună.
„Lucrurile se pot înrăutăţi dacă epidemia rămâne incontrolabilă”, a declarat Deng Fang, reprezentantul unei asociaţii de protecţie a animalelor.
Altfel, amintim că în România numărul celor infectaţi cu temutul Coronavirus a ajuns la 158.