După opt ani de procese, omul de afaceri Călin Mitică a fost achitat. Acuzațiile aduse de DNA

sursa foto: calin mitica sr. / facebook

Tribunalul Cluj a pronunțat sentința în dosarului omului de afaceri Călin Mitică, patron la Transferoviar Group și al Societății 16 Februarie din Cluj Napoca. În acest dosar, pe lângă omul de afaceri Călin Mitică a fost judecat și un director din CFR Călători, care a fost achitat.

Călin Mitică a fost trimis în judecată în cursul anului 2015, de către procurorii DNA Cluj, pentru mai multe fapte de corupție.

După opt ani de procese, miercuri seara, la orele 23.00, Tribunalul Cluj a pronunțat sentința în acest dosar, prezentat de DNA ca fiind unul foarte important.

Astfel, judecătorul l-a achitat pe Călin Mitică pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la cumpărare de influență și instigare la abuz în serviciu în formă continuată, invocând prevederile din Codul de Procedură Penală care se referă la insuficiența probelor.

De asemenea, pentru alte infracțiuni, judecătorul de la Tribunalul Cluj a ajuns la concluzia că acuzațiile s-au prescris.

În acest dosar, un director din cadrul CFR Călători, Teodor Gavriș Alexandru a fost  achitat pentru infracțiunea de luare de mită, fiind invocată prescripția faptei.

”Dispune achitarea inculpatului Gavriș Teodor Alexandru cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, se mai arată în sentința Tribunalului Cluj.

Ce a decis Tribunalul Cluj

* În temeiul art. 396 alin. 5 şi 7 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., dispune achitarea inculpatului C.M. cu privire la comiterea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 292 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 5 C.pen. (secţiunea 5 a acuzaţiilor).

* În temeiul art. 396 alin. 5 şi 7 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen., dispune achitarea inculpatului C.M cu privire la comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (secţiunea 2 a acuzaţiilor).

* În temeiul art. 396 alin. 6 şi 8 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C.proc.pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.M, cu privire la comiterea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, art. 35 alin. 1 şi art. 5 C.pen., faţă de intervenirea prescripţiei răspunderii penale (secţiunea 1 a acuzaţiilor).

* În temeiul art. 396 alin. 6 şi 8 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C.proc.pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.M. cu privire la comiterea infracţiunii de complicitate la dare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, art. 35 alin. 1 şi art. 5 C.pen., faţă de intervenirea prescripţiei răspunderii penale (secţiunea 3 a acuzaţiilor).