După 65 de ani, Regina Marii Britanii a purtat din nou coroana regală

După 65 de ani, Regina Marii Britanii a purtat din nou coroana regală

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a purtat cu ocazia filmărilor la un documentar realizat de BBC celebra coroană regală St. Edward, pentru prima dată de la încoronarea sa din anul 1953.

Destinele lor s-au întrepătruns pe 2 iunie 1953. Pe atunci în vârstă de 27 de ani, Elisabeta a II-a a fost încoronată regină în catedrala Westminster din Londra, în cadrul unei ceremonii la care au participat 7.000 de invitaţi. Coroana pe care a purtat-o în acea zi datează din secolul al XVII-lea - realizată pentru încoronarea regelui Charles al II-lea în 1661 -, care ar fi o copie a coroanei purtate de Eduard Confesorul, un rege anglo-saxon din secolul al XI-lea.

Această bijuterie a coroanei regale a Angliei, realizată din aur masiv şi decorată cu 444 de pietre preţioase, a rămas expusă la Jewel House din Turnul Londrei după încoronarea reginei Elisabeta a II-a.

Într-adevăr, Elisabeta a II-a nu a mai purtat niciodată coroana după ce aceasta i-a fost înmânată de episcopul de Canterbury în 1953. Nu a mai revăzut-o după inaugurarea Jewel House din Turnul Londrei, în 1994. Cu toate acestea, la 65 de ani de la încoronare, suverana a decis să utilizeze din nou într-o apariţie publică acest veritabil simbol al monarhiei britanice.

Cu ocazia filmărilor pentru documentarul "The Coronation", regina britanică a pozat alături de această coroană pentru prima dată din 1953, a dezvăluit tabloidul Daily Mail în ediţia sa de miercuri. Acest documentar, rezultatul unei colaborări între BBC One şi Royal Collection Trust (un fond de caritate care administrează cea mai bogată colecţie de artă din lume, n.r.), are o durată de o oră şi relatează istoria Bijuteriilor Coroanei Britanice - peste 23.000 de nestemate şi 140 de obiecte preţioase în total - şi ceremoniile în timpul cărora acestea au fost prezentate în public.

Filmul de televiziune "The Coronation" va conţine şi o mărturie inedită a reginei, care va vorbi pentru prima dată în public despre impresiile şi sentimentele sale din ziua încoronării. Majestatea Sa va evoca, de asemenea, amintirile sale despre tatăl ei, regele George al VI-lea, şi despre încoronarea acestuia din 1937. Este o "veritabilă onoare", afirmă Charlotte Moore, directorul departamentului de conţinuturi din cadrul grupului BBC.

"Este o veritabilă onoare să o auzim pe Majestatea Sa regina Elisabeta a II-a dezvăluind cunoştinţele sale despre Bijuteriile Coroanei şi vorbind despre amintirile sale din copilărie din ziua încoronării regelui George al VI-lea. Prin mărturia ei, regina va reaminti importanţa simbolică a ceremoniilor de încoronare, pentru ca publicul modern să poată să le aprecieze", a declarat Charlotte Moore.

Telespectatorii britanici vor putea să admire legendara coroană regală - care a apărut deja într-o secvenţă din debutul serialului "The Crown" - în documentarul "The Coronation", ce va fi difuzat pe 14 ianuarie de postul BBC One.

După încoronarea regelui William al III-lea în 1689, monarhii britanici au ales să poarte o versiune mai uşoară a coroanei regale - denumită "Coroana de Stat" -, în timp ce Coroana St. Edward este expusă într-un muzeu.

Regele Edward al VII-lea a intenţionat să reînvie această tradiţie în 1902, însă în ziua încoronării sale, suveranul era încă în convalescenţă după o operaţie de apendicită şi a purtat în schimb Coroana de Stat.

George al V-lea a devenit primul monarh care a purtat Coroana St. Edward în timpul ceremoniei sale de încoronare, după o pauză de peste 200 de ani.

Doar cinci suverani au fost încoronaţi folosind Coroana St. Edward - Charles al II-lea (1661), James al II-lea (1685), William al III-lea (1689), George al V-lea (1911 şi 1937) şi Elisabeta a II-a (1953)