Vitalie Cojocari, unul dintre cei mai vechi reporteri de la Pro TV, a trecut testele pentru televiziunea Euronews România, iar astăzi, 14 februarie, anunță că este ultima zi de lucru la postul pe care l-a slujit 16 ani.
Vitalie Cojocari spune adio, PRO TV. Jurnalistul a anunțat pe social media că după 16 ani pleacă din echipa postului mulțumindu-le colegilor pentru încredere, îmbrățișări, prietenie și vise împlinite. Jurnalistul spune că de mâine începe o nouă etapă a visului său de a fi jurnalist.
Vitalie Cojocari a povestit fanilor săi cu lux de amănunte despre toţi cei 16 ani pe care i-a petrecut la PRO TV, despre cât de mult şi-a dorit să facă această meserie încă de pe vremea când era în școala generală din Cuizăuca, un sat din Nordul Republicii Moldova, aflat la numai câțiva km de Transnistria.
Vitalie Cojocari: Norocul și Lev Tolstoi mi-au scos în cale o bursă la ULIM
„Mi-am dorit să fac jurnalism încă de când mi-a încolțit în cap întrebarea: ce vreau să fiu când voi crește? Mintea mea de copil a ales dintre scriitor, fotbalist și jurnalist. Nu obișnuiesc să scriu pe acest cont despre mine. Am credința subiectivă că vă interesează mai mult informațiile, știrile din lumea mare decât părerile mele ori poveștile personale. Aici fac o excepție. Din două motive. În primul rând, vreau să aflați de la mine despre mine. La final veți afla și al doilea motiv. Când am decis să mă fac jurnalist eram în școala generală din Cuizăuca, un sat din Nordul Republicii Moldova, aflat la numai câțiva km de Transnistria.
Era război. La câțiva km de casa noastră se trăgea, mureau oameni. Urmăream la televizor ororile luptelor de pe Nistru, numărul morților, răniților, evacuaților, distrugerile. Din zona noastră plecaseră voluntari pe front. Unii s-au întors răniți, alții...Apoi au apărut refugiații”, povesteşte jurnalistul în postarea sa.
PRO TV este televiziunea care la cucerit din prima clipă
„Alesesem facultatea de jurnalism, deși cred că ai mei ar fi fost mai fericiți să mă vadă la drept, economie, ceva mai aproape de stomac. Jurnalismul fusese visul copilăriei. Era anul 2002 când ajunsesem student la jurnalism. Din primul an am încercat jurnalismul de agenție de presă. Am testat apoi jurnalismul de ziar, apoi de radio. Însă căutam televiziunea, care m-a și cucerit. În ultimul an de facultate eram angajat la PRO TV Chișinău, unde am muncit aproape un an. Reușisem să fac și câteva reportaje din Transnistria devenită între timp o zonă izolată, militarizată.
A venit anul 2006. Anul absolvirii facultății. Cu câteva luni înainte ca România să intre în Uniunea Europeană, am decis să trec Prutul. Am început masteratul, m-am angajat la PRO TV în București, mi-am făcut legitimație de corespondent(poza este de atunci) și... au trecut 16 ani. Mintea mea de copil nu a greșit atunci, în anii războiului de pe Nistru”, scrie fostul reporter de la Pro TV.
Astăzi este 14 februarie 2022, ultima zi la PRO TV
Acum vine cel mai greu moment pentru reporterul Pro TV: despărțirea oficială după cei care 16 ani de cei care i-au fost alături dându-i încredere şi şi vise împlinite.
„Următoarele cuvinte sunt al naibii de greu de scris. Astăzi este ultima mea zi la PRO TV după 16 ani. Au fost 16 ani în care mi-am trăit visul copilăriei. Iar acesta este al doilea motiv pentru care am decis să vă povestesc toate de mai sus! Le mulțumesc colegilor de la PRO TV pentru încredere, îmbrățișări, prietenie și vise împlinite! De mâine începe o nouă etapă a visului meu de a fi jurnalist. Dar despre viitor - altă dată. Promit!”, a mai scris Vitalie Cojocari pe contul perisomal de Facebook.