Există o necredință bună și o necredință rea. Ultima este trândav-blazată („nu mă interesează”), răuvoitor-agresivă (stilul ASUR – Remus Cernea) sau pur și simplu imbecilă. Cea dintâi este prudentă, chiar sceptică, cere dovezi, însă e binevoitoare, deschisă. Exponentul ei: Apostolul Toma. Un motto perfect pentru ea: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”
Pe 2 februarie, Biserica prăznuiește Întâmpinarea Domnului, o sărbătoare care are în prim-plan un necredincios emblematic de tipul I: bătrânul Simeon. Potrivit tradiţiei, el a făcut parte dintre cei 72 de traducători (câte 6 din fiecare neam al lui Israel) ai Scripturii.
În secolul III î.Hr., Ptolemeu al II-lea Filadelful (284-247) îi convoacă la Alexandria pe cei 72 de înţelepţi pentru a traduce Vechiul Testament în greceşte, traducere care, după numărul autorilor, avea să fie numită Septuaginta („șaptezeci” în latină). Faraonul îşi dorea mult această scriere în monumentala Bibliotecă din Alexandria, una dintre cele Şapte Minuni ale Lumii.
Când Simeon ajunge la pasajul „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” (Isaia, 7, 14), el traduce „Fecioară” prin „Femeie”, pentru că i se pare de neînţeles ca o fecioară să nască. Pentru necredința sa (izvorâtă din prudență, nu din reavoință), Dumnezeu îi dă o „pedeapsă dulce”: să nu moară până nu-L va vedea cu ochii lui pe Cel născut din Fecioară.
Când Iisus împlinește 40 de zile, este dus de Iosif și Maria la templu, pentru a fi închinat lui Dumnezeu, conform tradiției iudaice pentru primul născut. Simeon, care era preot și avea aproape de 300 de ani, este cel care îl primește în brațele sale pe Prunc.
Revelația este instantanee, de pe ochii minții i se ia ceața: îl ținea în brațe pe Mântuitorul lumii! Atunci rostește zguduitoarea frază: „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel”.
Acolo sus, Dumnezeu, un tip cu simțul umorului, trebuie că a zâmbit pe sub mustăți.