Duminică trecem la ora de vară. Vom dormi cu o oră mai puțin

Sursa: Arhiva EVZ

Sâmbătă va fi ultima zi care va funcționa după ora de iarnă. Programul de vară va reveni duminică la ora 03:00, care va fi ora 04:00

Duminică, 28 martie,  va fi cea mai scurtă zi din an cu numai 23 de ore.

Ora oficială de vară va reveni în noaptea de sâmbătă spre duminică (27-28 martie). Oamenii vor fi nevoiți să-și dea ceasurile înainte cu o oră, deoarece ora 03:00 va deveni ora 04:00.

Când a fost introdusă ora de vară în România

În România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii), ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.

În prezent, ora de vară se aplică în ultima duminică din martie (ora 3.00 devine 4.00). În acest an, România va reveni la ora de iarnă în 25 octombrie, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi (ora 4.00 devine ora 3.00).

Parlamentul European vrea să renunțe la schimbarea orei

Parlamentul European votase pentru renunțarea la schimbarea orei începând din 2021 Parlamentul European a decis  renunțarea la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă. Măsura trebuia să fie aplicată de anul acesta. Statele care decideau să păstreze ora de vară urmau să facă ultima ajustare a ceasurilor în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă ora standard (de iarnă) trebuiau să facă modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021, însă pandemia a dat peste cap aceste planuri.