DUMA: Petăr Vitanov: Europa a dat cartonaș roșu guvernului de la Sofia

DUMA: Petăr Vitanov: Europa a dat cartonaș roșu guvernului de la Sofia

Rezoluția reflectă tendințele europene și susține cererile protestatarilor, este ridicol să mutăm atenția.

“Încrederea politică în acest tip de guvernare a fost înlăturată fără echivoc. S-a evidențiat ceea ce știm cu toții despre Bulgaria - cedarea în ceea ce privește libertățile mass-media, drepturile civile, respectarea statului de drept.

Rezoluția este un cartonaș roșu al Europei pentru Cabinetul GERB”, a spus liderul socialiștilor bulgari din PE, în cadrul emisiunii “Ziua începe” de pe bTv.

Potrivit acestuia, faptul că aproape un sfert din deputații PPE nu au sprijinit GERB când s-a votat rezoluția arată o pierdere de încredere în partidul de guvernământ și de către propriii parteneri: “Sprijinul pentru GERB aduce deja prejudicii de imagine. Unii dintre acești oameni se vor întoarce în propriile regiuni și vor trebui să explice de ce susțin un guvern corupt”.

Deși nu există nicio legătură juridică, Vitanov crede că rezoluția arată atitudinea cetățenilor și instituțiilor europene față de guvernare și susține cererile corecte ale majorității bulgarilor care așteaptă schimbări. „Acest tip de guvernare pune piedici și nu respectă standardele europene. E timpul pentru altceva. Când există o astfel de evaluare, cel mai firesc lucru este să se demisioneze”, este categoric politicianul.

El este convins că examinarea textului legat de Convenția de la Istanbul este o altă încercare de a câștiga timp și de a comuta atenția de la criticile dure din rezoluție, legate de scandalurile și problemele de corupție din sistemul judiciar, mass media, protecția drepturilor fundamentale ale omului.

„Există o frază în paragraful 17 care face apel pentru ratificarea Convenției de la Istanbul. Întreaga noastră delegație nu a susținut poziția propriei familii politice doar din cauza acestei fraze. Cu toate acestea, paragraful în sine ia în considerare decizia Curții Constituționale și se încheie cu un apel pentru adoptarea a cât mai multor texte posibile, care sunt în conformitate cu legislația bulgară. Accentul este pus pe lupta împotriva violenței domestice, unde poziția Partidului Socialist Bulgar (BSP) este foarte clară”, a adăugat Vitanov.

Potrivit acestuia, este ridicol să vorbim despre texte separatiste, legate de relațiile dintre Bulgaria și Macedonia, pentru că acestea sunt lămurite în Tratatul de prietenie, bună vecinătate și cooperare, unde problema minorităților este clarificată și niciuna dintre țări nu are pretenții.

„Paragraful 15 vorbește în principal despre discursurile urii, inclusiv ale miniștrilor din actualul cabinet, se susține interzicerea “Marșului Cepei”. Se face apel pentru respectarea drepturilor și libertăților civile și respectarea drepturilor omului”, a adăugat europarlamentarul.

El este convins că socialiștii nu folosesc platforma europeană pentru dividende interne dee partid: „Sectorul de stânga este minoritar, iar rezoluția a fost votată cu majoritate absolută. UE nu funcționează cu semnale neverificate. Acestea sunt opiniile și tendințele instituțiilor europene, ale Parlamentului European, care reprezintă cetățenii europeni.

Sursa

Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR

Ne puteți urmări și pe Google News