DUMA: Economia Bulgariei nu va rezista unei a doua închideri

DUMA: Economia Bulgariei nu va rezista unei a doua închideri

Economia Bulgariei nu va rezista unei a doua închideri în același an, avertizează Camera de Comerț a Bulgariei (CCB).

Aceasta insistă asupra introducerii unei perioade repetitive de două săptămâni, la sfârșitul căreia ar trebui făcută o reevaluare a măsurilor de atenuare a pandemiei, pentru fi clară eficacitatea și impactul acesteia.

“Închiderea completă a economiei, în martie și aprilie, a provocat o criză necunoscută până acum, ca proveniență și cuprindere, și a dat naștere la necesitatea unor măsuri economice și sociale fără precedent. Și, în timp ce la începutul pandemiei, conduși de ignoranță și prudență, măsurile restrictive disproporționate erau oarecum de înțeles, acum businessul se așteaptă la moderație și predictibilitate, chiar și în perioade de criză", menționează CCB.

CCB avertizează că întreprinderile și lucrătorii vor fi puși într-o situație foarte dificilă în cazul unei a doua închideri, inclusiv din cauza expirării moratoriului la plata împrumuturilor bancare pentru multe companii, precum și a imposibilității ca șomerii să folosească din nou o despăgubire adecvată de la Institutul Național de Asigurări.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Termenul inițial al moratoriului asupra creditelor pentru o serie de companii expiră la 31.12.2020 și se reiau  obligațiile întreprinderilor pentru deservirea acestora. Încetarea ulterioară a activității societăților comerciale ar ridica din nou problema imposibilității achitării chiriilor și alte cheltuieli generale, va duce la o creștere a plăților întârziate și a îndatorării între companii”, arată CCB.

Potrivit Camerei, în cazul unor noi concedieri în masă, efectul social va fi și mai mare, dat fiind că șomerii care au dobândit dreptul la prestații în numerar înainte de expirarea a trei ani de la exercitarea anterioară a acestui drept vor primi doar suma minimă a compensației pentru o perioadă de 4 luni.

Măsurile restrictive trebuie să fie corelate cu măsuri economice și sociale, arată CCB. Aceasta insistă ca guvernul să se gândească atât la sănătatea oamenilor, cât și la economie.

Mediul de afaceri: Va fi dificil să păstrăm locurile de muncă

Se crede că anul viitor vor exista dificultăți în păstrarea locurilor de muncă, iar bugetul nu oferă suficiente fonduri pentru aceste politici, a declarat pentru FOCUS Dobrin Ivanov de la Asociația Capitalului Industrial (ACI). Se dovedește că nu există fonduri suficiente pentru a continua măsura 60/40 anul viitor.

Cele 300 de milioane de leva planificate sunt destinate în principal plății compensațiilor către angajatori pentru perioada octombrie-decembrie, adică sume rămase din solicitări ale angajatorilor pentru anul în curs. Aprofundarea crizei sănătății și măsurile restrictive, care se așteaptă să fie puse în aplicare în țara noastră, sunt un semnal foarte prost pentru afaceri. Înainte de eventuala închidere a anumitor sectoare, lipsa banilor pentru susținerea afacerilor înseamnă că antreprenorii vor continua cu disponibilizări, ceea ce ar putea fi pietricica care va răsturna căruța  Bugetului 2021.

Pierderile pentru turismul de iarnă se vor ridica la circa 125 de milioane de euro Între 60 și 80% dintre turiștii străini așteptați în Bulgaria nu vor vizita stațiunile de iarnă din cauza crizei coronavirusului. Ca urmare a acestui fapt, pierderile vor fi în jur de 125 de milioane de euro, a preconizat economistul de la Institutul pentru Economie de Piață, Adrian Nikolov, pentru postul public de radio de la Sofia.

Potrivit acestuia, majoritatea turiștilor în stațiunile bulgare de iarnă sunt străini, iar pentru că ei nu merg anul acesta, acest lucru va afecta foarte mult economia municipalităților respective.

Voucherele pentru alimente se majorează la 50 de euro

Voucherele pentru alimentare pe care un angajator le poate da angajaților săi vor crește anul viitor, după cum a convenit businessul cu guvernul, potrivit spuselor președintelui Asociației Capitalului Industrial în Bulgaria, Vasil Velev. Mediul de afaceri propune ca suma actuală de 60 de leva pe lună per lucrător, prevăzută de lege, să se majoreze la 100 de leva (circa 50 de euro-n.trad).

Această sumă este recunoscută ca o cheltuială a companiei, a reamintit el. O altă idee este ca cu aceste vouchere să poți cumpăra nu numai mâncare din magazine, ci și să plătești cu ele într-un restaurant și chiar într-un hotel. Astfel, în practică, vom sprijini atât turismul, cât și restaurantele, care sunt între cele mai afectate de criză, a explicat Velev.

Sursa

Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR