Simona Halep (locul 5 WTA) va debuta, astăzi, în cadrul Turneului Campionelor, la Shenzhen (China). Constănțeanca a fost repartizată în Grupa Violet, iar primul ei meci va fi în companiei jucătoarei canadiene cu origini românești Bianca Andreescu (19 ani, 4 WTA).
Aceasta va fi, totodată, și prima confruntare oficială între cele două jucătoare care, în acest an, și-au trecut în pamares titlurile de Mare Șlem de la Wimbledon, respectiv US Open. Duelul dintre Halep și Andreescu va începe nu înainte de ora 15:00 (ora României) și va fi transmis în direct la Digi Sport 2. Primul meci al Grupei Violet, Karolina Pliskova (2 WTA) - Elina Svitolina (8 WTA), va începe de la ora 12:30.
Halep nu a mai jucat de pe 25 septembrie, când a abandonat, din cauza problemelor la spate, în optimile turneului WTA de la Wuhan (China). „Abia aștept s-o întâlnesc, sunt entuziasmată. E uimitor ceea ce a făcut Bianca. Să câștigi un turneu de Grand Slam la 19 ani, să joci doar câteva concursuri și să le câștigi și pe acelea, e o treabă foarte, foarte bună”, a prefața „Simo” meciul cu Andreescu. De partea cealaltă, Bianca a declarat: „Întotdeauna mi-am dorit să joc cu ea. În sfârșit, am ocazia. Sunt nerăbdătoare”.
În ediția din acest an, organizatorii Turneului Campioanelor au pus la bătaie cel mai mare premiu din istoria tenisului: 14 milioane de dolari. Jucătoarea care va câștiga trofeul va fi recompensată cu un premiu între 4,12 milioane de dolari şi 4,725 milioane de dolari, în funcţie de numărul de victorii din grupe, adică 1, 2 sau 3. Pentru fiecare meci câștigat în grupă sunt acordați 305.000 de dolari.