Kate Middleton, ducesa de Cambridge, a făcut senzație la Wimbledon. Soția prințului William a făcut un gest nemaiîntâlnit, topind inimile tuturor.
Vineri, Kate Middleton, ducesa de Cambridge, a fost prezentă la unul dintre meciurile turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. O împătimită a tenisului, ducesa nu a ratat ocazia de a își face apariția pe celebrul stadion și de a se relaxa preț de câteva ore.
„M-am uitat la Wimbledon, a fost o mare parte din dezvoltare mea. Am fost foarte atrasă de Agassi, Sampras, Ivanisevic şi Steffi Graf. Cu toţii fac parte din primele mele amintiri. Roger este în inima mamei mele. Nu cred că se va supăra pentru că dezvălui asta. Cred că şi el ştie acest lucru”, a povestit Kate, în urmă cu ceva timp, vorbind despre pasiunea ei pentru tenis.
După ce meciul a luat sfârșit, ducesa și-a părăsit locul din Loja Reglă și a început să se plimbe prin complex. Ajunsă în bucătăria complexului, ducesa a făcut un gest care i-a luat prin surprindere pe toți. În timp ce vorbea cu bucătarul-șef despre cum în ultimul an bucătăria a fost folosită pentru a găti mese calde ce aveau să ajungă la cei nevoiași, loviți crunt de pandemie, ducesa l-a ajutat cu câteva treburi.
Kate, mesaj de încurajare pentru fanii tenisului
Într-un videoclip postat pe rețelele de comunicare ale Wimbledon, Kate a ținut să le transmită un mesaj fanilor tenisului în care le-a mulțumit pentru tot sprijinul acordat în această perioadă și i-a asigurat că vor reveni la normalitate cât mai curând.
„Va veni timpul când ne vom așeza din nou pe marginea scaunelor și vom sărbători din nou, așa că atunci când va fi momentul potrivit și vom deschide porțile, ne vom întoarce din nou și va fi meritat să așteptăm”, a spus ea.