Dublă lansare Dan C. Mihăilescu

Dublă lansare Dan C. Mihăilescu

Editura Humanitas organizează, vineri şi sâmbătă, două evenimente de lansare pentru cel mai recent volum al reputatului critic literar Dan C. Mihăilescu, „Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu”.

Dan C. Mihăilescu va „deschide plicurile scrisorilor eminesciene”, împreună cu Christina Zarifopol-Illias şi editorul Lidia Bodea, vineri, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), precum şi sămbătă, de la ora 12.00, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (standul Editurii Humanitas), în cadrul „Zilelor Muzeului Satului”.   Cele două evenimente vor fi urmate, fireşte, de sesiuni de autografe ale apreciatului critic literar şi eseist, dar şi editorialist EVZ.

Fervent şi împătimit cititor de corespondenţă, adept declarat al mărturiei directe, original, incisiv, atent la detaliu, Dan C. Mihăilescu, fiind hotărât să afle cum arată „omul din scrisori”, face un prim „studiu de caz” pe Eminescu. Volumul, care analizează corespondenţa dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle, a fost apreciat de toţi comentatorii de până acum drept un eveniment editorial.

Citiţi şi:

Eminescu: „Eu nu sunt făcut pentru nici o femee” Morala scrisorilor lui Eminescu DANIEL CRISTEA-ENACHE: Eminescu pentru toţi Celălalt Eminescu, prezentat de o scriitoare de 22 de ani DAN C. MIHĂILESCU: Intrarea dinspre grădină „Omul din scrisori“

Ne puteți urmări și pe Google News