Drumul Corinei Crețu de la jurnalism la Parlamentul European. Controversele din jurul consilierei lui Ion Iliescu

Sursa foto. EVZ

Europarlamentar ales pe listele Pro România, în 2019, Corina Crețu, a fost una dintre femeile controversate din politica românească. Consilieră a lui Ion Iliescu, în cel de-al doilea mandat de la Cotroceni, comisar european, numită la propunerea lui Victor Ponta, Corina Crețu este mai cunoscută datorită poveștii cu fostul secretar de stat american Colin Powell. Au făcut senzație, în epocă, și dezvăluirile fără perdea, demne de presa tabloidă, pe care le-a făcut Eugen Mihăiescu, de asemenea fost consilier al președintelui Iliescu.

Corina Crețu și-a început cariera ca jurnalistă la publicația AZI, susținută, la începutul anilor 1990 de FSN și, mai apoi, de PDSR (PSD). Văzută într-o vreme drept speranță a politicii autohtone, promovată de PSD, Corina Crețu s-a pierdut între timp, fiind din ce în ce mai puțin vizibilă.

Promovată, în ultimii ani de Victor Ponta, care a propus-o pentru un post de comisar european, iar ulterior a desemnat-o pe lista de candidați la Parlamentul European, în 2019, Corina Crețu va rămâne în memoria publicului datorită poveștii cu secretarul de stat Colin Powell, dezvăluită de un hacker care a spart computerele celor doi.

În cel de-al doilea mandat de președinte Ion Iliescu, a luat-o la Administrația Prezidențială, numind-o într-un post de consilier. Cei doi au avut o relație foarte apropiată, Corina Crețu fiind descrisă când mâna dreaptă a fostului președinte, când protejata acestuia.

De altlfel, în 2012, când actualul europarlamentar Pro România s-a căsătorit, cu un om de afaceri, Ion Iliescu a fost prezent la nuntă. De altfel, aproape părintește, fostul președinte a răspuns unei întrebări venite din partea unui ziarist, spunând că odată ce se va căsători, Corina Crețu „o să fie o femeie împlinită, la casa ei, era cam stingheră”.

Mesajele de dragoste către Colin Powell

Episodul pentru care Corina Crețu a rămas în memoria colectivă nu se datorează activității sale de la Cotroceni sau vreunei decizii luate din postura de comisar european. Numele ei va fi legat de cel al fostului secretar de stat american Colin Powell, decedat în urmă cu un an, ca urmare a corespondenței dată publicității de hackerul Guccifer. La scurtă vreme după căsătorie, în spațiul public au apărut mai multe mesaje e-mail, din perioada 2010 – 2011, care o dezvăluie pe Corina Crețu ca fiind îndrăgostită de oficialul american.

În aceste e-mailuri, Corina Creţu îl numeşte pe Powell, „dragostea vieţii mele”, potrivit TheSmokingGun.com.

„Te-am iubit prea mult, prea mulţi ani. Tu ai fost cea mai mare iubire a vieţii mele...”, i-a scris aceasta lui Powell pe 14 noiembrie 2011, potrivit publicaţiei New York Daily News.

Mai mult, i-a trimis și fotografii, inclusiv imagini în care apare în bikini şi într-o cadă. Însă, oficialul american nu a părut că dă curs poveștii, rămânând impasibil, în ciuda insistențelor ei.

„Nu am crezut că la vârsta de 43 de ani pot să plâng atât de mult pentru un bărbat, la fel ca o adolescentă”, i-a scris ea în Ajunul Crăciunului, în 2010.

Iar într-un alt mesaj a mers și mai departe, potrivit New York Daily News: „Nu spune nimeni să mergem în pat. Vreau doar să te văd, nimic altceva”.

Replica lui Colin Powell

Pus în fața acestor mesaje, lansate în spațiul public de Guccifer, Colin Powell a negat o relație amoroasă cu Corina Crețu. El a precizat că a cunoscut-o pe vremea când ea era purtător de cuvânt la Președinția României, iar el era secretar de stat în mandatul lui George W Bush.

„A fost o prietenie care a devenit foarte personală pe e-mail. (…) Îmi trimitea fotografii frecvent. Multe fotografii de familie, cu nepoatele ei pe care le adora, de la reuniuni de familie, de la şedinţe oficiale de lucru şi nişte poze în costum de baie... Niciodată, nimic nepotrivit”, a subliniat Colin Powell, încolțit de jurnaliști.

El a mai spus că a rămas în relații bune cu Corina Creţu și au corespondat pe e-mail, oferindu-i frecvent sfaturi în legătură cu planurile de a-şi găsi un post la ONU sau la alte organizaţii internaţionale.

„Nu a existat nicio relaţie atunci şi nu există niciuna acum”, a subliniat Powell, adăugând că a păstrat legătura cu ea şi au continuat să fie „prieteni”.

Amintirile lui Eugen Mihăiescu

Aceasta nu a fost tot. Un an mai târziu, Corina Crețu a fost subiectul altor dezvăluiri. De această dată numele ei a apărut într-o carte de memorii publicată de greaficianul Eugen Mihăiescu, tot un fost consilier al lui Ion Iliescu. Acesta și-a strâns amintirile într-un volum de memorii intitulat „Între linii”.

Iar Corinei Crețu i-a alocat un spațiu destul de consistent, povestind cum s-a transformat dintr-o fată de cartier „băgăcioasă, lipicioasă ca o gume de mestecat, care ţi se lipeşte de deget, o scuturi şi ţi se lipeşte de toată mâna” într-o într-o tanti cu mărgele, care şi-a „pierdut tot hazul”.

„Atunci când am cunoscut-o, era un măr domnesc. E drept că înauntru era un vierme…”, nota Eugen Mihăescu în memoriile sale.

Autorul cărţii o descria pe Corina Creţu drept o tânără „înaltă şi nu prea slabă, cu pulpele pietroase dezgolite de fusta prea scurtă şi tricoul subţire”, prin care „se puteau ghici sânii fără sutien”. Acesta mai spune că privirea „uşor saşie şi asimetrică, dar impertinentă, parcă te deschidea la prohab”.

Episodul primei întâlniri

Mihăiescu a relatat episodul întâlnirii cu Corina Crețu, în capitala Statelor Unite, unde aceasta se afla ca jurnalistă, în delegaţia care îl însoţea Iliescu. Mihăescu a relatat că tânăra i-a fost prezentată ca jurnalistă la „Cronica Română” și s-a lăudat că are un interviu cu preşedintele de atunci al SUA, Bill Clinton. El a povestit că în fapt era o declarație în care Bill Clinton spunea că democraţia din România se află pe mâini bune, cu referire la Iliescu.

Mihăescu a realizat că o astfel de declaraţie este garanţia că SUA legitima puterea de la Bucureşti, și a dus-o pe pe Corina Creţu direct la Iliescu, care a făcut instantaneu ca declaraţiile lui Clinton să ajungă direct la postul public de radio și să fie preluate de toată presa.

Corina Crețu s-a hârșit în lupta politică

Ulterior, după ce a ajuns la Cotroceni, a mai povestit Mihăescu, Corina Crețu a început să se călească în lupta politică, înfruntând cu brio urzelile camarilei iliesciene. Iar asta, a mai scris el, împărţind serviciul, dar şi patul cu unii dintre colegii săi, superior ierarhic, ce roiau pe lângă fostul președinte.

„Azi se auzea că e cu Oprescu (primarul Capitalei -n.r.) şi, de fapt era cu Fulga (fostul şef al SIE -n.r.) şi tot aşa. Corina şi-a construit cariera cocoţându-se pe umerii bărbaţilor prin patul cărora a trecut”, mai relatează Eugen Mihăescu, întrebându-se retoric „de ce a trebuit să inventeze că la originea ascensiunii sale politice se află prietenia dintre taică-su şi Iliescu?”, a mai scris fostul consilier.