Dronele lui Putin și umbrele lui Hitler: lecțiile pe care Europa le uită!
- Evenimentul zilei
- 10 octombrie 2025, 23:30
Istoria pare să revină în fața noastră: Europa de azi amintește tot mai mult de Europa anilor 1930. Și, ca atunci, statele europene par să refuze, fiecare după gradul său de luciditate, să vadă pericolul care le bate la ușă. Într-un interviu acordat revistei Foreign Affairs, ministrul polonez de externe Radek Sikorski a avertizat asupra deteriorării rapide a climatului de securitate pe continent.
Potrivit lui, dronele care au pătruns pe teritoriul Poloniei nu au fost rodul vreunei erori, așa cum susțin unii, ci rezultatul unei operațiuni deliberate a Rusiei. Faptul că nu erau înarmate le-a permis să transporte mai mult combustibil și să zboare peste șapte ore până la obiectivul lor. Europa trebuie să ia în considerare dezvoltarea rapidă a industriei dronelor și problema producției de masă.
Dronele sunt mici și ușor de produs. Dacă vrei să modernizezi un tanc, durează ani de zile. O dronă, pe de altă parte, este adesea imprimată 3D și este foarte ușor să dezvolți versiuni mai bune. O concluzie a lecțiilor din Ucraina este: nu are sens să cumpărăm cele mai bune drone acum; nu știm dacă vor mai fi eficiente peste câțiva ani.
Trebuie să dezvoltăm capacitatea de producție pentru a crește producția atunci când este nevoie și, între timp, să investim în inovație.