Trei drone au fost observate lângă baza militară Mihail Kogălniceanu, în apropierea aeroportului. Ministerul Apărării Naționale(MAPN) a sesizat Parchetul Militar. Primele informații arată că dronele sunt de tip comercial, însă, ridicarea acestora într-o zonă de securitate este interzisă.
Drone lângă baza militară Mihail Kogălniceanu. Procurorii militari, sesizați
La nivelul unităţii militare Mihail Kogălniceanu a fost numită o comisie de cercetare a acestui incident. MApN vrea să stabilească cine a ridicat aceste drone deasupra unității militare. Încălcarea spațiului aerian al României se pedepsește cu amendă cuprinsă între 5.000 la 9.000 de lei, dacă fapta nu reprezintă infracțiune.
Ministerul Apărării Naționale a menționat că au fost luate toate măsurile de securitate.
„Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice şi vizuale, au fost de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse.
Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie.
De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic, contactul radar şi vizual cu ultimele două sisteme fiind pierdut în jurul orei 00.30”, a informat Ministerul Apărării Naţionale.
Urme de drone pe teritoriul României. Unde s-au auzit exploziile puternice
Nu este prima dată când MApN intră în alertă de securitate. În vara anului trecut, au fost găsite mai multe urme de drone, pe raza județului Tulcea, urmare a atacurilor Rusiei asupra porturile ucrainene,aflate în apropierea graniței cu România.
Oficialii MApN precizau, la acea vreme, că România nu a fost ținta unui atac militar.
„Vă pot spune că au fost suplimentate echipamentele destinate supravegherii aeriene şi electronice în raionul fluvial aferent braţului Chilia şi raioanelor Sulina şi Sfântu Gheorghe cu senzori specifici şi a fost întărită cooperarea cu Garda de Coastă”, menționa ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.