S-a drogat cu „legale”, apoi și-a violat verișoara de trei ani

Grozăvia a avut loc în colonia de romi de la Pata Rât, unde se află groapa de gunoi a municipiului Cluj Napoca. Violatorul și victima sunt verișori primari, mamele lor fiind surori. Culmea este faptul că familia violatorului locuiește în apropierea colibei în care a fost violată fetița de trei ani.

Polițiștii susțin că violatorul, care se numește Emil Puiu Cozac, s-a drogat cu „legale”, celebrele droguri etnobotanice, după care mers în vizită la mătușa lui, care nu se afla în locuință. În schimb, fetița de trei ani era singură, iar acest lucru l-a stârnit la maxim pe Puiu Cozac, care a trecut la acțiune. După câteva minute, strigătele fetiței au fost auzite de alți copii care se jucau prin zonă și care s-au uitat pe geam și au văzut grozăvia.

„Acești copii au dat alarma, ca să zicem așa, și au anunțat-o repede pe mama fetiței. Aceasta s-a speriat teribil și a început să strige după agresor, cuvântul violatorule. Imediat, toții romi s-au adunat și au încercat să îl linșeze pe agresor”, spune un anchetator.

Norocul lui Puiu Cozac a fost că a reușit să fugă și să se ascundă, în altă colonie de romi, situată foarte aproape de rampa de gunoi.

 

A fost prins spre seară

După ce s-a ascuns timp de câteva ore, adolescentul a fost prins de câțiva romi și bătut cu bestialitate, având fața tumefiată. Norocul lui Puiu Cozac, care a fost la un pas de a fi linșat, a fost că în zonă patrulau mai multe echipaje de la DIAS Cluj, trupele speciale ale Poliției Cluj, care îl căutau.

Adus la sediul Poliției Cluj, unde a fost anchetat mai multe ore, violatorul a spus că nu își mai amintește nimic și că era drogat. Luat la întrebări de anchetatori, acesta nu a putut oferi alte amănunte sau argumente, decât că era drogat cu „legale”. Adolescentul nu se află în baza de date a Poliției Cluj. În schimb, acesta nu știe să scrie și să citească, trăind din banii pe care îi obține din vânzarea materialele refolosibile pe care le adună, alături de familie, de la groapa de gunoi.

Dusă de polițiști la Clinica de Pediatrie din CLuj Napoca, fetița prezenta sângerări în zona genitală, chiar și la șase ore de la comiterea violului.

Puiu Cozac a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie propus pentru arestare preventivă pentru acuzația de viol.