Dreptul la studii în limba maternă al copiilor ucraineni refugiați, respectat în Republica Moldova. Vor fi deschise clase speciale

Sursa foto: Arhiva EVZ

Peste 2 300 de copii ai refugiaților ucraineni merg la școlile și grădinițele din Republica Moldova. Ministerul Educației și Cercetării anunță că, în anul de studii 2024-2025, vor fi  deschise mai multe clase cu predarea în limbile ucraineană și română, la Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău. Această măsură va oferi posibilitate copiilor refugiați ucraineni, dar și etnicilor ucraineni din Republica Moldova, să-și continue studiile în limba maternă și să se integreze mai ușor în sistemul educațional, afirmă autoritățile.

Elevii vor studia în limbile ucraineană și română

Clasele vor fi deschise atât la ciclul primar (pentru clasele I-a și a IV-a), cât și la cel gimnazial (clasa a V-a). Elevii vor studia în limbile ucraineană și română, conform curriculumului national, iar cadrele didactice vor fi selectate din rândul pedagogilor refugiați și al cadrelor didactice din Republica Moldova, cunoscătoare de limba ucraineană. Pentru îmbunătățirea competențelor lingvistice, vor fi organizate cursuri de instruire, destinate profesorilor și activități culturale pentru elevi.

Autoritățile de la Chișinău creează condiții moderne de studii copiilor ucraineni

În prezent, Ministerul Educației și Cercetării din Chișinău poartă discuții cu parteneri internaționali, în vederea obținerii unui suport financiar, în renovarea și dotarea spațiilor de studii și sălilor sportive, precum și pentru traducerea manualelor în limba ucraineană.

În perioada 1 martie 2023-17 iunie 2024, peste 62 000 de cetățeni ucraineni au solicitat protecție temporară. Ca beneficiari ai acestui statut, mai mult de 50 600 de persoane au obținut buletine de identitate, dintre care peste 14 000 fiind minori.

În ultimul an, peste 62 000 de cetățeni ucraineni, solicitanți de protecție temporară, în Republica Moldova

De la începutul războiului ruso-ucrainean - până la finele lunii mai curent, circa 2 500 de cetățeni ucraineni au solicitat cetățenia Republicii Moldova. Dintre aceștia, peste 2 100 de persoane au dobândit-o. În aceeași perioadă, circa 1 500 de ucraineni au fost recunoscuți ca cetățeni ai Republicii Moldova, arată Registrul de Stat аl Populației.

Conform statisticii oficiale săptămânale, aproape 4 000 de cetățeni ucraineni au drept de ședere provizorie în Republica Moldova. Peste 3 200 de persoane refugiate din statul vecin dețin drept de ședere permanent în statul de peste Prut, informează Inspectoratul General pentru Migrație din Republica Moldova.