DREAPTA și extrema dreaptă au câștigat ALEGERILE din Italia

DREAPTA și extrema dreaptă au câștigat ALEGERILE din Italia

Partidul Democrat (PD) aflat la guvernare în Italia şi liderul său, Matteo Renzi, au pierdut cel de-al doilea tur al alegerilor locale de duminică, însă pentru moment nu se ştie cine a beneficiat de rezultat.

Votul a fost un imbold pentru fostul premier Silvio Berlusconi, dar şi pentru principalul său rival din tabăra opoziţiei conservatoare, Matteo Salvini, liderul Partidului Liga Nordului (extremă-dreapta).

Dintre cele 16 oraşe mari care aveau primari sprijiniţi de PD, 12 au fost câştigate de formaţiunile de centru-dreapta, inclusiv bastioane istorice ale stângii, precum oraşul port Genova.

Numai Lecce şi Padova au schimbat cursul, în cele două oraşe victoria fiind obţinută de Partidul Democrat, scrie Agerpres.

„O palmă pentru Renzi, centru-dreapta câştigă”, a titrat luni ziarul La Stampa.

Alegerile locale sunt considerate un test politic decisiv înaintea alegerilor generale de la începutul anului viitor.

Luând în calcul şi primul tur de scrutin din 11 iunie, mai mult de 9 milioane de persoane - cam o cincime din electoratul Italiei - au fost chemate la urne în peste 1.000 de localităţi.

Alianța dintre partidul lui Berlusconi Forza Italia și formațiunea anti-imigrație Liga Nordului au obținut 55% dintre voturile din Genova, care era un fief al stângii, dar acum va fi guvernat de dreapta, pentru prima oară în ultimele cinci decenii, explică Reuters.

Liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini, a declarat că rezultatele din Genova arată că premierul Paolo Gentiloni a pierdut sprijinul țării și trebuie să demisioneze.