DRAMĂ pe ȘOSEA. Un MORT și trei persoane grav RĂNITE

O persoană a murit şi alte trei au fost rănite, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara părţii carosabile, sâmbătă, pe DN13 Braşov-Sighişoara, între localităţile Rotbav şi Măieruş, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă.

„În maşină se aflau cinci persoane. Una a decedat, trei au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, iar a cincea persoană nu a avut de suferit în urma accidentului. La faţa locului au intervenit două echipaje SMURD, un echipaj SAJ şi un echipaj de descarcerare”, a declarat Dănilă potrivit  Agerpres.

Traficul a fost restricționat și se circulă cu dificultate pe DN13, între Rotbav şi Măieruş.