Drama neștiută a marelui actor Nae Lăzărescu. S-a căsătorit de cinci ori și și-a înecat amarul în alcool

sursa foto: captura video / Din arhiva TVR

Deși a fost un actor foarte cunoscut, cu mare priză la publicul larg, Nae Lăzărescu a murit sărac. Și-a trăit ultimii ani din viață în cartierul Titan din București, acolo unde avea obiceiul să-și ascundă nefericirea în alcool.

Nae Lăzărescu a fost actor al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” din București, și partener de cuplete umoristice cu Vasile Muraru.

Actorul a murit în 2013, din cauza unei boli grave a ficatului, într-un apartament de două camere din cartierul Titan.

Cei care l-au cunoscut bine de tot, spun că Nae Lăzărescu a avut două mari patimi în viață, alcoolul și femeile.

A fost căsătorit de cinci ori. Alcoolul l-a lăsat doar atunci când medicii i-au spus că nu mai are prea mult de trăit dacă va continua cu acest viciu.

”Am fost olimpic la alcool. Între timp am reușit să mă las, primul an a fost mai greu, culorile erau mai pale și sunetele mai estompate, dar cum am trecut de primul an, a fost totul mult mai simplu. Nu mi-a mai trebuit băutura”, spunea actorul, într-un interviu, cu puțin timp înainte să moară.

Drama din ultimii ani ai vieții

Nae Lăzărescu, cunoscut și sub numele de Fernandel de România, datorită nasului coroiat, care îi aducea un farmec aparte a murit extrem de sărac.

Avea o pensie de doar 2.000 de lei, la care se mai adăugau niște bani obținuți din onorariile pe care le încasa de la Teatru de Revistă ”Constantin Tănase”, unde juca ocazional.

”Asta este epoca Caragiale în care ne tot învârtim ca un căţel în jurul cozii. Caragiale, dacă ar fi fost chimist, ar fi inventat o cerneală care să facă explozie în contact cu prostia. Personajele lui trăiesc, parcă i-a blestemat şi i-a trimis din nou în viaţă”, a declarat Nae Lăzărescu, cu altă ocazie.

I-a murit singurul fiu

De asemenea, actorul a mai avut parte de o mare dramă, care, se pare l-a și aruncat în patima alcoolului.

Când era căsătorit cu a doua Nae Lăzărescu a avut un copil, care s-a născut sănătos, dar a murit subit la vârsta de cinci luni.

Actorul nu a avut nici puterea de a merge la înmormântarea unicului său copil. A preferat să urce pe scena Teatrului de Revistă unde a jucat, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

„Cu a doua nevastă am avut un băiat, care a murit la cinci luni. Și când el era pe masă, mort, eu aveam spectacol. Cred că m-a întărit Dumnezeu, nu știu ce sa zic! Fetele de la balet plângeau, săracele, în culise și eu nu aveam nimic. Știți cum se spune: «Nu-i da, Doamne, omului cât poate să ducă!». Publicul nu este interesat de viața ta, ce faci tu acasă, pe el îl interesează să vadă piesa, să se destindă, să vadă actorii, nu problemele noastre de acasă!”, povestea actorul.

A fost căsătorit de cinci ori

A doua mare plăcere a lui Nae Lăzărescu au fost femeile frumoase. Nu degeaba s-a căsătorit de cinci ori. Îi plăcea să se distreze la maxim și să cheltuie chiar și mii de euro, fără să se uite la bani.

Cu ultima soție, după cum singur spunea, viața l-a potolit.

„Am avut cinci neveste. Am ţinut la toate şi sunt ale dracului de multe! Eu fiind un om sărac, cu lefuri de mizerie. Moldoveanca însă m-a potolit”, mai spunea actorul, într-un alt interviu citat de Monden.