Când vedeta avea 35 de ani, a luat o hotărâre care i-a schimbat viața. A înfiiat două fete, pe Sanda și Adriana, care acum sunt domnișoare. Elena Cârtea a făcut acest pas după de medicii i-au spus că nu poate să facă niciodată copii, din cauza unor întreruperi de sarcină.

De aproximativ 14 ani, cântăreaţa locuieşte în America, alături de partenerul ei, Glenn Muttart, şi cele două fete.

Acum, fetele au crescut și au terminat şcoala militară. Sunt militari cu acte-n regulă în armata americană.

Sanda, care are 23 de ani acum, a absolvit în 2015 școala militară și este membru al Gărzii Naționale americane, iar Adriana abia anul trecut a devenit militar al armatei Statelor Unite.

„Fata mea este militar cu acte în regulă de astăzi. Sunt tare mândră de ea’, nu și-a putut stăpâni emoțiile Elena Cârstea (58 ani), prezentă la ceremonia de înrolare a mezinei sale împreună cu soțul său, Glenn Mutart.

Elena Cârstea suferă după surorile decedate

Vedeta a fost greu încercată, însă a reuşit să treacă peste toate loviturille pe care viaţa i le-a dat, însă pe unele nu le va putea uita niciodată.

Cuprinsă de dor, solista plânge după surorile ei decedate, Ofelia, care a murit de cancer în 2017, la vârsta de 48 de ani şi Sanda, care s-a prăpădit pe când avea doar 28 de ani.

„Draga mea Ofe, mi-am propus să nu fiu tristă și să plâng azi, pentru că sufletul meu plânge de când ai plecat. Să faci un chef pe cinste în Grădina Raiului cu Sanda, mi-e tare dor de voi și m-ați lăsat singură, în rest toate sunt relativ ok. Mai dă un semn din când în când și să nu bei prea multă palincă! Te iubesc la nesfârșit, în infinit”, a scris Elena Cârstea pe Facebook, când Ofelia ar fi trebuit să își aniverseze ziua de naștere.

„Sora mea a murit asfixiată. A fost o răzbunare pentru că ea avusese o relaţie cu un căpitan de vas, care fugise în străinatate cu vasul şi cu echipajul vasului”, a povestit artista adăugând că nu a cercetat mai departe neverosimila povestea din cauza amenințărilor primate, potrivit romaniatv.net

Te-ar putea interesa și: