EVZ vă spune povestea extraordinară a Norei Iuga, pentru care fotbalul şi literatura se leagă firesc.
Opoetă de 77 de ani lăcrimează auzind la ştirile din sport că Vali Bădoi a fost transferat de la Rapid la Steaua. Un balerin care joacă în „Lacul Lebedelor“ e nelipsit de pe stadionul Giuleşti. Un Giuleşti vechi, în care de zeci de ani miroase a urină şi unde, pe vremuri, femeile tinere, rupte de foame, urmăreau dansul cu mingea al unui homosexual graţios. Toate se leagă miraculos. Scrisoarea fără sfârşit Poeta Nora Iuga, pe numele ei real Eleonora Almosnino, e cunoscută pasionaţilor de literatură de calitate. Câţi vor mai fi rămas. Doamna Iuga locuieşte într-un bloc muncitoresc din cartierul Titan, dar asta n-a împiedicat-o să scrie câteva texte publicate la cele mai mari edituri din Germania. Are un apartament mic, galben, în care doar bucătăria nu e ticsită de cărţi. Scrie pe un fel de „vocabular“ cum au elevii din ciclul gimnazial.
Nu că ar fi un ritual al scrisului, dar când creează se aşază mereu pe un scaun cu vedere spre televizor. Pe acelaşi scaun a scris zeci de ani şi soţul ei, poetul George Almosnino: „Scriu o lungă scrisoare, în fiecare zi mai adaug câteva pagini... tot ce-mi trece prin cap“. Fără s-o ştie nimeni, poeta pleacă lunar la burse în Occident. Recent a primit bursa DAAD, lucru rar pentru literaţii din România. Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Gellu Naum şi Augustin Doinaş au mai avut parte de un asemenea privilegiu. Nora e a Giuleştiului De ce sare Nora Iuga în sus de bucurie la victoriile echipei Rapid? De ce iubeşte ea, la 77 de ani, tineri din altă lume precum Vasile Maftei şi Marius Constantin? „Pentru că mi-a plăcut stadionul Giuleşti de cum am intrat în el. Era prin anii ’60. Eu nu mă oripilez la înjurăturile galeriilor (se înjura mult şi atunci). Cred, dimpotrivă, că au farmecul şi inventivitatea lor.“
Cuplurile de îndrăgostiţi din anii ’60 nu au fost aşa cum vedem la televizor în filmele cu Ion Besoiu şi Ioana Bulcă: cu femei piţigăiate şi bărbaţi sprinteni, ascuţiţi la limbă. Nu. Nora Iuga a văzut multe meciuri de fotbal de dragul bărbatului cu care şi-a împărţit viaţa. Şi cu ochii ei de femeie-poet a urmărit jocul aşa cum bărbaţii nu o fac niciodată:
„Îmi amintesc acum de unu’ mic şi grăsuţ. Era ca un berbece care spărgea poarta. Îl chema Paraschiv. Altul avea graţia unui balerin, dar era foarte leneş, nu-i plăcea să alerge. Îl chema Bartales. Galeria îl striga ba Magdalena, ba Pamela, cred că era ceva suspect la el, nu doar graţia lui. Apoi se termina meciul şi ieşeam afară, spre Calea Giuleşti. Pe scările de la tribuna a doua mirosea puternic a urină. Rapidul m-ă făcea ultrafericită. Rapid a avut însă un complex numit Steaua. Rapid a fost echipa mai bună şi ar fi eliminat pe Middlesbrough!“. Adulter cu „campioana unei mari iubiri“ Oamenii se iubesc, se căsătoresc şi apoi divorţează. Pentru mulţi urmează alte iubiri şi alte căsătorii. Se întâmplă în fiecare zi, în toate colţurile neştiute ale lumii. Dar poate dragostea pentru o echipă de fotbal să dispară? A prins-o Rapidul vreodată pe Nora Iuga cu altcineva în pat?
Răspunsul e: „Nu. Nu cred. Ba da“. Un fel de nostimă remuşcare se citeşte în ochii Norei, amintindu-şi acum de aventura cu „amantul de pe Jii“. „S-a întâmplat în anii ’80. Ani negri pentru Giuleşti. Iar mai la vest de Bucureşti, Universitatea Craiova era o feerie, un miraj. Da, am fost adulterină. Am iubit «Craiova Maxima»“, încheie Nora Iuga. RAPIDUL CA O MUZĂ Poezia cu steguleţe alb-vişinii Versurile Norei Iuga n-aveau cum să ocolească Giuleştiul: „Cu ceva timp în urmă, Radiodifuziunea a realizat un colaj din poeziile scrise de mine. Mai mulţi poeţi recitau din versurile mele, iar printre ei era şi Florian Pittiş. El îşi alesese să recite dintr-o poezie în care era vorba de un stadion plin cu steguleţe şi şepcuţe galbene. Atunci a venit sfios la mine şi mi-a zis: «Doamna Iuga, v-ar supăra tare-tare dacă în loc de steguleţe galbene aş pune steguleţe alb-vişinii?». Nu m-am supărat, din contră. Şi bine a făcut!“.
SUFERINŢE Lacrimi de necaz pentru Bădoi şi Răzvan Nora Iuga comentează meciurile Rapidului la telefon, cu fiul ei, Tiberiu Almosnino, balerin la Opera Română. „El mă anunţă mereu unde joacă Rapidul şi pe ce canal. Nu vedem meciurile împreună pentru că el e nelipsit de pe stadion. Când ajunge acasă, mă sună, chibiţez şi-mi spun ofurile. Îmi pare rău de Mugurel Buga. E foarte bun, dar îngrozitor de inegal. Cel mai bun jucător al echipei este Dani Coman, dar din păcate rămâne descoperit de multe ori. Fundaşii se bizuie că el este un portar-miracol“.
Apoi urmează o frază ameţitoare: „Am plâns când am auzit că a plecat Bădoi. Acum aud că nici nu mai joacă bine. Este îngrozitor! Şi când a plecat Răzvan (n.r. - Lucescu) am fost disperată“. Iarăşi s-a înfierbântat, ca mai devreme, când vorbea de sfertul de finală din Cupa UEFA, cu Steaua: „Copos are o foarte mare vină pentru că nu păstrează oamenii buni la Rapid!“.
Recomandările noastre
