Dragoste dincolo de moarte

Dragoste dincolo de moarte

"Orfeu şi Euridice", un spectacol despre iubirea care înfruntă infernul, se cântă astă seară, cu orchestră şi cor, la Sala "Toma Caragiu".

„Fericirea este o floare rară, ea vine şi trece ca norul fugar de primăvară“, se spune în opera barocă „Orfeu şi Euridice“, semnată de Christoph Wilibald Glück. Povestea cutremurătoare a lui Orfeu care merge până în infern pentru a-şi aduce înapoi iubita, pe Euridice, temă a lui Ovidiu cât şi a lui Vergiliu, este reluată de regizorul Alexandru Darie şi de compozitorul Adrian Enescu într-o versiune nouă, cântată în totalitate, cu orchestă, solişti, cor, dirijor şi mulţi actori.

„E cel mai dens spectacol, cel mai greu spectacol din câte am făcut, dar îl consider cel mai frumos dintre toate. Se poate măsura după tot sângele şi efortul tinerilor solişti, al actorilor, al tehnicienilor“, spune regizorul Alexandru Darie, care aseară, la repetiţia generală cu public, de la Sala „Toma Caragiu“ a Teatrului Bulandra, s-a confruntat cu probleme tehnice la lumini.

Tunel al timpului

Pe scenă sunt 64 de oameni, care întruchipează sute de personaje, pe tărâmuri diferite, în paradis, infern şi pământ, într-un tunel al timpului. Sunt mari actori care nu rostesc o vorbă, jucând un teatru nonverbal, începând cu Dana Dogaru şi terminând cu Claudiu Stănescu. „Orfeu şi Euridice“ este al doilea spectacol din proiectul „Bulandra per musica“, după „Elisaveta Bam“ (2006), dar spre deosebire de acesta, unde actorii cântau, acum, cei care cântă sunt solişti ai studioului experimental de operă şi balet „Ludovic Spiess“, de la Opera Naţională Bucureş ti. Orchestra Metropolitană de Cameră Bucureşti este dirijată de Tiberiu Soare.

Într-un decor creat de Octavian Neculai, într-o atmosferă stranie cu proiecţii video semnate de Daniel Gontz, Alexandru Darie a creat două Euridice în fiecare spectacol. „Una este sufletul, cea care cântă, cealaltă trupul, Euridice cea vie, interpretată de o actriţă. Dacă Orfeu nu poate să-i vadă ochii iubitei pe pământ, el îi poate privi sufletul în paradis“, declară regizorul.

ABUDENŢĂ

Trei festivaluri, la început de noiembrie

Spectacolul „Orfeu şi Euridice“ este integrat în cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), început pe 11 octombrie şi care se va termina pe 21 decembrie. Vor veni 22 de companii din 13 ţări, care vor aduce 27 de spectacole, în 57 de reprezentaţii. „De săptămâna viitoare, când va veni «Piccolo Teatro di Milano», vor fi numai spectacole de excepţie în cadrul UTE“, spune regizorul Alexandru Darie. La început de noiembrie, UTE se va suprapune cu alte două evenimente: Festivalul Naţional de Teatru (1-10 noiembrie) şi Festivalul Artelor (2-9 noiembrie).

Musicalul „Omul din La Mancha“ de Dale Wasserman, cu Tudor Gheorghe, care are premiera pe 1 noiembrie, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, va putea fi urmărit joi, 6 noiembrie, la Sala Palatului, în cadrul Festivalului Artelor Bucureşti. Festivalul se deschide, duminică, 2 noiembrie, cu un concert al lui Dan Grigore şi al Orchestrei Naţionale Radio, dirijată de Misha Katz.

Ne puteți urmări și pe Google News