Dragoș Vlad, fost șef ADR, a primit ordin de la Guvernul Bolojan să nu mai reprezinte țara - document
- Antonia Hendrik
- 14 mai 2026, 10:18
Dragoș Vlad, Președintele ADR Sursa foto: FacebookDragoș Vlad, fostul președinte al ADR, împreună cu întreaga echipă managerială, a primit ordin de la Guvernul Bolojan care le interzice să mai părăsească țara pentru deplasări oficiale.
Guvernul Bolojan i-a interzis lui Dragoș Vlad să mai reprezinte România la delegații externe
Jurnaliștii de la Gândul vin cu noi informații despre conflictul dintre Guvernul Bolojan și șeful Autorității pentru Digitalizare, care primea mesaje „exploratorii” din partea lui Gheorghiu. Înainte de demitere, i s-a interzis să părăsească țara și să reprezinte România la întâlniri oficiale. Publicația Gândul a făcut public ordinul în acest sens.
„Vă aducem la cunoștință decizia de suspendare pe perioadă nedeterminată a aprobării memorandumurilor aferente deplasărilor externe pentru reprezentanții instituției dumneavoastră”, se arată în documentul emis către conducerea ADR de către Cancelaria Prim-Ministrului. Document semnat de șeful cancelariei, Mihai Jurca.
Motivul invocat se referă la lipsa progreselor în atingerea jaloanelor PNRR. Totodată, publicația Gândul a prezentat un email anterior transmis de vicepremierul Oana Gheorghiu instituției, în care se solicita clarificarea interesului pentru produsele grupului german Schwarz, companie care a sponsorizat o campanie a ONG-ului condus de Gheorghiu. Conflictul dintre Guvernul Bolojan și conducerea ADR nu are încă o explicație oficială clară, însă măsurile luate arată tensiuni majore între cele două părți.

Sursa foto cu documentul: Gândul
Suspendarea deplasărilor externe
Conform ordinului publicat integral de Gândul, reprezentanților ADR le este interzis să mai participe la întâlniri și delegații internaționale. Documentul subliniază necesitatea demonstrării unor progrese reale și cuantificabile în ceea ce privește absorbția fondurilor PNRR destinate cloudului guvernamental.
Se impune elaborarea unei planificări strategice realiste, corecte și adaptate contextului tehnologic de perspectivă în ceea ce privește arhitectura de sistem. Ordinul subliniază că aprobarea deplasărilor externe va fi reluată doar pe baza unor raportări fundamentate, care să confirme atingerea obiectivelor asumate.
De asemenea, instituția trebuie să corecteze orice inadvertențe sau soluții tehnice nefundamentate din procedurile de achiziție publică și documentațiile tehnico-economice aflate în derulare.
Documentul menționează că măsura va fi menținută până la prezentarea unor dovezi clare privind reducerea riscurilor de pierdere a fondurilor din PNRR și alte resurse externe sau interne.
Demiterea lui Vlad Dragoș
Șeful ADR, Vlad Dragoș, a fost demis de vicepremierul Oana Gheorghiu pe 4 mai 2026. Decizia survine după o perioadă de presiuni venite chiar de pe adresa de email a ministerului, în care Gheorghiu solicita clarificări și colaborare din partea ADR.
În postarea sa pe Facebook, a transmis: „Despre demiterea de la ADR: ipocrizie la puterea a doua. În ultimele zile au fost lansate în spațiul public acuzații grave la adresa mea și la adresa activității Autorității pentru Digitalizarea României. Unele dintre ele sunt prezentate ca adevăruri definitive. Altele sunt formulate suficient de general încât să creeze impresia unui eșec sistemic, fără a explica documentele, deciziile, cauzele și responsabilitățile reale”.
„Nu voi răspunde cu atacuri personale. Nu voi transforma această discuție într-un schimb de etichete. Dar am obligația să răspund. Nu doar pentru mine, ci pentru echipa ADR, pentru proiectele strategice ale României și pentru adevărul unor ani de muncă într-un domeniu dificil, subfinanțat și adesea prost înțeles. Digitalizarea României nu poate fi redusă la o postare politică. Nu poate fi evaluată prin formule precum „reset”, „frână de mână” sau „eșecuri în lanț”. Digitalizarea se evaluează prin documente, jaloane, contracte, sisteme puse în producție, instituții migrate, finanțări atrase, servicii integrate și rezultate concrete”, a concluzionat Vlad Dragoș.