Scnadalul în familia Dolănescu este pe cale să reizbucnească după ce fiul cel mic al regretatului cântăreț de muzică populară a făcut o serie de afirmații la adresa fratelui său vitreg și a mamei acestuia, Maria Ciobanu. După moartea cântărețului cei doi frați s-au certat pe averea acestuia.
Dragoș Dolănescu este fiul cel mic al cântărețului Ion Dolănescu. Iar după moartea acestuia a intrat într-un conflict cu fratele său vitreg, Ionuț Dolănescu, și cu mama acestuia Maria Ciobanu. Miza a fost moștenirea cântărețului. Mezinul familiei a reclamat, la vremea respectivă, că fratele mai mare vrea să-l lase fără drepturile ce i se cuvin. Disputa s-a purtat atât prin instanțele de judecată, dar mai ales prin studiourile emisiunilor de cancan.
Dragoș Dolănescu reîncălzește scandalul
Fiul cel mic al cântărețului de muzică populară revine cu noi declarații menite să relanseze scandalul în familie. De această dată, Dragoș Dolănescu s-a orientat spre Maria Ciobanu, mama lui Ionuț, fratele său vitreg. Din Costa Rica, acolo unde locuiește, și-a amintit că tatăl său râdea de fosta sa parteneră, pe când trăia. O făcea de fiecare dată, susține Dragoș Dolănescu, când Maria Ciobanu își anunța retragerea din muzică.
„Tata râdea de Maria pentru că mereu spunea că se retrage. Se retrăgea și iar revenea. A ținut-o așa ani de zile. De vreo șapte ori s-a tot retras… Ea era mai în vârstă cu ceva ani decât tata. Dar femeile trăiesc mai mult. Îi doresc însă să fie sănătoasă, să trăiască bine și să-i fie viața cât mai ușoară. Pentru că viața de artist e grea, așa a fost mereu”, a spus Dragoș Dolănescu pentru cancan.ro
Mai mult, mezinul lui Ion Dolănescu spune că aceasta i-ar fi bârfit tatăl, în mai multe rânduri, după ce el a murit. Un lucru pe care nu este dispus să-l uite sau să-l ierte.
„Maria Ciobanu a spus lucruri urâte când tata a murit, în momentul în care o țară întreagă care l-a iubit îl plângea. Toți din familie tăceau, nimeni nu i-a luat apărarea lui tata. Nu uit asta… Dacă avea ceva de spus despre el, de ce nu a vorbit când era în viață?”, a mai spus mezinul familiei.
Ionuț Dolănescu luat la rând
Mezinul familiei, Dragoș Dolănescu, își îndreaptă atenția și spre fratele său Ionuț. El amintește despre o declarație mai veche a acestuia de când cocheta cu politica. Atunci Ionuț Dolănescu ar fi confundat „poluția” cu „poluarea”, ca membru al Partidului Verde.
„Și acum râde lumea de Ionuț, la vreo zece ani de când s-a înscris în Partidul Verde și nu a știut care-i diferența dintre poluție și poluare. A făcut partidul de râs”, a mai povestit Dragoș Dolănescu.
El s-a descris un tip discret, care nu și-a dorit să apară niciodată în public, spre deosebire de fratele său mai mare. Dragoș susține că prefera să rămână acasă și să citească. Abia după ce a murit tatăl său a fost nevoit să iasă public să-și apere drepturile.
„Eu am fost însă mereu discret. Tata mă chema la filmări sau la petreceri, dar nu mă tenta să apar în public. Preferam să rămân acasă, să citesc cărți. Lui Ionuț îi plăcea însă să iasă în față. Am fost nevoit să fac și eu asta abia după cele întâmplate cu tata”, a completat Dragoș Dolănescu.
Dragoș Dolănescu ar vrea în politică
Amintind de situația hilară prin care a trecut fratele său pe când s-a înscris în Partidul Verde, Dragoș Dolănescu a spus că i-ar surâde o candidatură în România. El a afirmat că ar fi interesat să candideze pentru Parlamentul European.
Ar fi o mare onoare pentru el dacă ar primi o propunere serioasă din partea unui partid.
„Eu am refuzat propunerile de până acum, de a candida la alegerile din România. Nu am vrut să fiu ultimul pe listă. Dacă aș primi vreo propunere serioasă, nu aș zice însă nu. Aș candia pe lista pentru Europarlamentare, să reprezint România la Bruxelles. Ar fi o mare onoare pentru mine”, a declarat Dragoș Dolănescu.