Chiar dacă nerostită făţiş, poate cea mai importantă misiune a lui Dumitru Dragomir în noua sa postură, de preşedinte al LPF remunerat împărăteşte (180.000 de euro pe an), este aceea de a „păzi“ contractul în vigoare al drepturilor TV.
„Pare mare salariul ăsta, dar dacă Mitică duce la bun sfârşit actuala înţelegere pentru televizarea meciurilor, îşi merită banii cu vârf şi îndesat“, a comentat unul dintre preşedinţii de club participanţi la şedinţa în care „Corleone“ a primit salariul-record. Garanţie de 8 milioane de euro
Anul trecut, LPF a vândut drepturile TV pentru următoarele trei sezoane din Liga I către consorţiul RCS-Antena 1, suma totală fiind 102 milioane de euro. Ulterior însă, criza economică mondială şi-a arătat colţii şi în România, dându-le motive de îngrijorare conducătorilor din fotbal.
Câştigătorii licitaţiei deschise de anul trecut au depus într-un cont o garanţie de opt milioane de euro, bani pe care i-ar pierde dacă ar renunţa unilateral la contract. Acest „amănunt“ îi mai linişteşte pe şefii de cluburi. Conştienţi însă că meciurile din Liga I nu valorează atât, „oamenii de fotbal“ îşi privesc cu teamă mina de aur. Cu banii din drepturile TV, o echipă de Cupa UEFA îşi poate plăti, în acest moment, jucătorii pe un an întreg. În conjunctura dată, de la Dumitru Dragomir se aşteaptă în primul rând apărarea acestui contract extrem de bănos pentru Liga I.
În interviul alăturat, „Corleone“ recunoaşte existenţa garanţiei şi le promite celor care i-au mărit salariul că-şi vor primi „fiecare bănuţ“ din contractul pentru drepturile TV. Maestru în arta negocierilor, Dragomir avansează în interviul alăturat şi ideea unei superoferte pe care, pasămite, ar fi refuzat-o în urmă cu câteva zile, din respect pentru actualii parteneri de afaceri.
INTERVIU „Salariul meu provine din contractele de sponsorizare!“ EVZ: Domnule Dragomir, aveţi salariu de fotbalist. E bine? Dumitru Dragomir: În primul rând, nu eu mi-am fixat acest salariu, ci a fost propus de membrii Comitetului Executiv al LPF. M-am simţit onorat şi flatat pentru că mi s-au recunoscut meritele. Ce să mai, omul sfinţeşte locul! Să specific ceva: nu primesc banii aştia de la cluburi, ci din contractele de sponsorizare pe care le-am adus la ligă! Am adus un contract, cel cu Realitatea TV, de 1,2 milioane de euro, din care puteam să iau dintr-un foc 250.000 de euro, pentru că oricine aduce contracte de sponsorizare la ligă are procente. N-am făcut-o. N-am luat nici cele 6,5% procente din cele 102 milioane de euro, care-i reveneau ligii din licitaţia la drepturile TV. Am împărţit banii, în mod egal, cluburilor. De asta mă iubeşte lumea, nu că sunt eu frumos. Faptul că v-a crescut de cinci ori salariul are legătură cu eşecul dumneavoastră din politică şi cu faptul că nu veţi mai fi remunerat ca deputat? Cine nu are şi eşecuri nu poate conduce nimic. Nu voi mai intra niciodată în politică. Dar eu nu mi-am însuşit nici salariul de deputat. Are legătură cu faptul că mă apropii şi eu de pensie şi...
„RCS nu poate rupe contractul“ Când ieşiţi la pensie, peste câţi ani? Peste vreo 10-15 ani (n.r. Dragomir are acum 63 de ani)! Le-aţi promis ceva preşedinţilor de cluburi după acest cadou? Că o să-i apăr, la fel cum am făcut-o până acum. Mai puţin atunci când vor încălca legea. Urmăriţi-mă în dosarul transferurilor dubioase şi o să vedeţi că nu mai sar să-i apăr şi promit că o să ajut justiţia să facă lumină. Urmăriţi-mă! Le-aţi garantat preşedinţilor că-şi vor primi fiecare cent din drepturile de televizare? Nu, nu s-a rostit nicio silabă despre aşa ceva. Dar asta e de la sine înţeles. Contractul de televizare nu va înceta chiar dacă e criză. Şi oricum suntem acoperiţi. Pentru Liga I sunt oferte şi din ţară, şi din străinătate. Pe 6 ianuarie am avut o ofertă mai avantajoasă pentru campionatul viitor decât cea pe care am semnat-o anul trecut. Am refuzat-o pentru că nu pot să mai rup contractul cu RCS/RDS. Şi nici ei n-o pot face. Au depus o garanţie de opt milioane de euro. Ce, ăştia nu sunt bani?