Un prim semnal a fost dat de Liviu Dragnea acum câteva zile, când a anunțat că organizațiile județene vor avea libertate în stabilirea candidaților la parlamentare. „Cred că va fi prima dată când nu voi trimite pe nimeni de la Bucureşti în niciun judeţ. Vor fi numai candidaţi din judeţ, din organizaţia respectivă”, a afirmat liderul PSD, acum câteva zile. În realitate, el a dat un semnal că foștilor miniștri nu li se va asigura un loc eligibil pe listele din provincie. Potrivit surselor „Evenimentului Zilei”, cei vizaţi sunt Dan Şova, Eugen Teodorovici, Constantin Niţă şi Nicolae Bănicioiu (cu menţiunea că situaţia acestuia din urmă ar putea fi „reconsiderată”). Facem precizarea că nici Liviu Dragnea, nici cei patru foști demnitari ai guvernelor Ponta nu au putut fi contactați până la ora publicării acestui articol.


Șova se retrage din proprie inițiativă

În ceea ce-l priveşte pe Dan Şova – trimis în judecată în dosarul Turceni-Rovinari, dar şi în dosarul CET Govora (alături de Victor Ponta) – fostul ministru al Transporturilor s-a retras de aproape un an din viaţa partidului şi e prea ocupat cu numeroasele problemele din instanţă pentru a mai viza un fotoliu de parlamentar. Conform surselor citate, şi fostul ministru al Energiei – Constantin Niţă, pe care procurorii DNA l-au acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă – ar putea rata Parlamentul, după patru m a n d a te la Camera Deputaţilor. De fapt, Niță (expreședintele PSD B r a ș o v ) este un mai vechi oponent al lui Dragnea, pe care l-a criticat în repetate rânduri. Cea mai recentă confruntare dintre cei doi s-a produs chiar înaintea alegerilor locale, când Dragnea a impus de la centru candidatul pentru Primăria Braşovului, în dauna aspirantului susţinut de Niţă.

Teodorovici visează la un post prea mare

Dragnea nu vede cu ochi buni nici o eventuală candidatură a lui Eugen Teodorovici la Parlament, atât din pricina strânsei relaţii dintre acesta şi Victor Ponta, cât şi datorită faptului că fostul ministru al Fondurilor Europene ar viza, deja, o nouă funcţie executivă –cel mai probabil, de premier – scenariu ce nu este luat în calcul de preşedintele PSD, care este hotărât să ocupe personal acest post.

De asemenea, pe Dragnea l-a deranjat și refuzul lui Teodorovici de a-și asuma o candidatură la alegerile locale. De fapt, acelaşi refuz i se impută şi lui Nicolae Bănicioiu (fost ministru al Sănătăţii), dar şi altor exponenţi ai guvernărilor Ponta (Rovana Plumb), care au evitat să candideze la locale, deşi Dragnea le-a prezentat diverse oferte. Totuşi, situația lui Bănicioiu ar putea fi „reconsiderată”, în condiţiile în care cel mai recent sondaj Avangarde îl cotează cu 32% în topul încrederii, la doar două procente în spatele premierului Cioloş.

Rovana Plumb, salvată de Firea

Liviu Dragnea a intenţionat să o scoată şi pe Rovana Plumb (fost ministru al Mediului) din cărţile unei viitoare candidaturi la Parlament, dar a fost convins chiar de edilul Bucureştiului, Gabriela Firea, că mazilirea unei femei nu va da deloc bine la capitolul imagine. PSD îşi va decide listele pentru Parlament în perioada 20 august-20 septembrie. În vara lui 2015, după ce Victor Ponta a demisionat intempestiv de la conducerea partidului, el a încercat să o impună la succesiune pe Plumb, dar nu a reușit. În martie 2016, ea a renunțat la poziția de președinte al Consiliului Național al PSD.

Te-ar putea interesa și: