Dragnea, VIZAT de mesajul lui Bădălău. PERICOLUL MAJOR care s-a abătut asupra COALIȚIEI
- Adrian Dumitru
- 6 noiembrie 2018, 12:53
Senatorul PSD Niculae Bădălău face un apel la liderii cu vechime din partid și cere mai multă disciplină, anunță Mediafax.
Niculae Bădălău a declarat marți, la Parlament, că liderii PSD trebuie să aibă un „dialog mai intens” cu cei peste 100 de parlamentari aflați la primul mandat care nu cunosc disciplina de partid.
Mesajul cu substrat a survenit în momentul în care Niculae Bădălău a fost Întrebat dacă excluderile din PSD pot genera pierderea majorității în Parlament. Acesta a afirmat că este nevoie ca noilor colegi să se li se explice mai „intens” regulile din partid.
„Singurul lucru care m-ar deranja la pierderea majorității și a guvernării este că nu am putea duce la îndeplinire ceea am promis populației. Atât. Restul, PSD a trecut prin momente extrem de grele. Probabil acum, odată cu înnoirea echipei parlamentare, nu uitați că noi cred avem peste 100 de parlamentari la primul mandat, care încă nu cunosc disciplina de partid, nu știu regulile într-un partid, nu știu să funcționeze într-o colectivitate, ne-a creat și ne-a adus aceste neaunsuri. Cred că trebuie un dialog mai intens, explicat și tinerilor noștri colegi parlamentari ceea ce trebuie să facem”, a declarat Bădălău, potrivit Mediafax.
Senatorul a menționat că excluderile din partid au fost o decizie „necesară pentru liniștirea partidului”.
Președintele PSD Liviu Dragnea, a declarat, marți, la Parlament, că „majoritatea nu se va pierde” după excluderile din PSD.
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la TVR, că după excluderile lui Adrian Țuțuianu și a lui Marian Neacșu din PSD este îngrijorat de faptul ca nu cumva majoritatea parlamentară să fie afectată.