Dragnea, Tel Drum, ONG-urile și SCHIMBAREA de ultimă oră LEGISLAȚIEI. Breaking news social
- Gabriel Valentin
- 17 octombrie 2018, 10:35
Emiterea acţiunilor la purtător va fi interzisă, prin transpunerea unei directive europene în legea privind spălarea banilor. Acţiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a legii vor fi convertite în acţiuni nominative în termen de cel mult 18 luni.
„Acţiunile la purtător vor trebui declarate şi la orice tranzacţie trebuie verificate pentru a vedea dacă sunt corect tranzacţionate şi dacă aparţin titularilor”, a declarat Nicusor Halici, deputat PSD.
„Pe viitor, dacă nu se vor converti în acţiuni nominative se va ajunge la dizolvarea societăţii. Nu vom mai avea de-a face cu chestiuni asemănătoare cu cele de care s-a vorbit atât de nult cum ar fi cazul Tel Drum”, susține Stelian Ion, deputat USR.
Noua lege aduce modificări şi în ceea ce priveşte ONG-urile. Acestea vor fi obligate să raporteze toţi beneficiarii finali, adică toate persoanele care primesc ajutor financiar din partea acestor organizaţii. Prevederea a fost contestată de Opoziţie.
„Orice beneficiar al actelor de caritate va trebui să fie identificat si apoi raportat de către ONG către acest oficiu pentru combaterea şi spălarea banilor”, a declarat Ioan Cupsa, deputat PNL, transmite Digi 24.
Legea îi va viza şi pe românii care trimit sau primesc bani din străinătate, băncile fiind obligate să raporteze către Oficiul de Spălare a Banilor orice tranzacţie mai mare de 2.000 de euro. De asemnea, sub incidenţa legii intră şi tranzacţiile mai mari de 15.000 de euro.
De asemenea în noua lege există prevederi și „persoane expuse public" adică cei care exercită sau au exercitat funcţii publice importante, precum parlamentari, miniştrii, preşedintele ţării, şefii partidelor sau judecătorii CCR. Aceştia vor trebui să declarare orice tranzacţie sau deschidere de cont bancar.