Dragnea A PRIMIT ŞOCUL LA CEx. De aici i se trage finalul în PSD? Breaking news
- Iulia Moise
- 17 aprilie 2019, 13:54
Liviu Dragnea se confruntă cu probleme în teritoriu. În ultima vreme, liderul PSD și-a concentrat toată energia și toate resursele pentru a consolida și a își menține puterea în organizația centrală, neglijând astfel organizațiile din teritoriu.
Pentru Liviu Dragnea, declinul a început la finalul anului trecut, după cele două episoade tensionate: CEx al PSD și remaniera guvernamentală. De atunci, mai mulți lideri importanți din PSD precum Mihai Tudose și Corina Crețu, au ales să își continuie activitatea politică în partidul condus de Victor Ponta.
Așa cum era de așteptat, Pro România a profitat de „neatenția” liderului PSD, astfel că Dragnea încasează o nouă lovitură chiar înainte de alegerile eruoparlamentare, care vor avea loc pe 26 mai.
De exemplu, la Brăila, primarii orașelor Făurei si Ianca, dar și primarii a șase comune, îl susțin oficial pe fostul premier Mihai Tudose. Primarii au semnat o declarație în care menționează faptul că „susțin un proiect nou, o echipă de oameni cu care putem privi cu încredere în viitor, echipa ProRomânia, pe Mihai Tudose”, scrie debrăila.ro
Este vorba despre șase primari social-democrați, un liberal si un liberal-democrat: Fănel Chiriță (Ianca-PSD), Ionel Voinea (Făurei-PSD), Ilie Efteme (Siliștea-PSD), Ganea Nicolae (Galbenu-PSD), Panțuru Dumitru (Movila Miresii-PSD), Cojea Busuioc Costica (Chișcani-PSD), Drăguț Gabriel (Surdilă Gaiseanca – ALDE) si Capbun Costel (Berteștii de Jos-PNL).
Situația este similară și în județele controlate de puciștii Adrian Ţuţuianu și Marian Neacşu, care controlează organizaţii de partid şi care au redirecționat resursele spre partidul lui Victor Ponta.
Ultima plecare de răsunet din PSD este cea a lui Adrian Dobre, fost purtător de cuvânt al partidului.