Dragnea: Oameni care par respectabili mint la instituţiile europene. Așa or fi învățat la ei, la școală, la Soros

Dragnea: Oameni care par respectabili mint la instituţiile europene. Așa or fi învățat la ei, la școală, la Soros

Liviu Dragnea a avut o intervenţie, în această seară, la România TV, unde a vorbit despre numirea directorului SIE şi despre dezbaterea din Comisia LIBE, care a avut loc în Parlamentul European.

Întrebat dacă Iohannis blochează numirea unui şef la SIE, Dragnea precizat că “domnul preşedinte vrea să consulte majoritatea parlamentară înainte (de numire – n.r) şi vom ajunge la o soluţie acceptată de ambele părţi.”

Chestionat dacă preşedintele Klaus Iohannis  va numi pe cine va vrea, liderul PSD a răspuns că „Are tot dreptul, numai că şi Parlamentul are dreptul să accepte sau nu.” 

De asemenea, Liviu Dragnea îl acuză de minciună pe Gabriel Liiceanu care a sugerat, la dezbaterea LIBE din Parlamentul European, că președintele PSD vrea demiterea Laurei Codruța Kovesi.

"Din păcate, a nu știu câta oară, oameni care par respectabili mint cu senitătate și cu convingere la instituțiile europene. Ca cineva să citeze, cu atâta convingere, o declarație care nu există... îmi venea greu să crede că se mai ajunge la așa ceva după declarațiile celebre ale Monicăi Macovei care vorbea de cele două milioane de voturi furate de mine la referendum... după cinci ani să asistăm tot la genul acesta de atitudine, este foarte rău! Acest lucru face rău României. Așa or fi învățat la ei, la școală, la Soros", a zis Liviu Dragnea la România TV.

În privinţa modificării Legii referendumului, Liviu Dragnea a subliniat că „îmi menţin în continuare punctul de vedere: nu văd de ce Parlamentul nu ar avea dreptul să organizeze referendum”.

Referitor la modificarea legilor din domeniul Justiţiei, Dragnea a punctat că „doar Legea graţierii singură nu rezolvă problema din penitenciare. Aşteptăm să vină cu acest pachet ministrul Justiţiei. Ministrul Justiţiei, din punctul meu de vedere, trebuie să vină cu propuneri pentru tot pachetul de legi din acest domeniu”.

Întrebat dacă va avea o atitudine de rezervă faţă de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cazul în care acesta nu va veni cu seturile de legi aşteptate, preşedintele PSD a declarat că „Nu, e mai puţin importantă o rezervă sau nu a mea, important este ca acest pachet să fie adus în Parlament”.

În ceea ce priveşte desecretizarea protocoalelor SRI cu alte instituţii, Dragnea a punctat că „în mod normal, dacă sunt de bună-credinţă instituţiile respective, dacă protocoalele nu conţin nimic ilegal, le pot desecretiza. Dacă Guvernul nu va cere desecretizarea, vom cere noi de la Parlament. Sunt absolut convins că în următoarele zile vor apărea şi deciziile CSAT-ului care au fost baza de la care şi-au tras aşa zisa legitimitate sau legalitate acele protocoale”.

În legătură cu avertismentul SRI, ca Guvernul să nu mărească punctul de pensie, Dragnea a subliniat că „se pune prea multă patimă aici. Am câştigat cu un program bine fundamentat şi fiecare măsură se implementează conform calendarului stabilit. Dacă alte instituţii financiare şi-ar dori să micşorăm salariile, noi nu ne dorim”.