Mediatizarea intensă a prezenţei lui Liviu Dragnea şi a prim-ministrului Sorin Grindeanu în SUA, pentru participarea la învestirea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, a atras un comentariu ironic din partea fostului consilier prezidenţial, Zoe Petre. În opinia acesteia, se face prea multă vâlvă în jurul unui subiect care nu reprezintă în nici un caz o premieră pentru relaţiile româno-americane.

„M-am plictisit de tema dineului. Prin Constantin Paunescu, Iliescu a cotribuit cu 4 milioane $ la campania lui Bush. Băsescu – nu se stie cu cit. Constantinescu, considerat un presedinte "slab", a fost in vizita oficiala la Washington, iar in cinstea lui s-a organizat un dineu restrins la Blair House, plus unul mare la Casa Alba in 1999. Eu am fost la National Prayer Breakfast de 2 ori, y compris la breakfast cu Clintonii – ambii -, si la un dineu de gala in cinstea dnei Allbright. In palose sa ne taiem sau in ciorapi sa ne mirosim? Z.”, a scris pe contul ei de Facebook, Zoe Petre, fost consilier prezidenţial.

În perioada 1990-1996, Zoe Petre a fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București, iar între 1996-2000, a îndeplinit funcția de consilier prezidențial pentru politică internă și externă în mandatul Emil Constantinescu. Zoe Petre este fiica a lui Emil Condurachi (1912-1987), profesor de istorie antică și arheologie la Universitatea București, care ulterior a fost director al Institutului de Arheologie și al șantierului de la Histria, respectiv academician. Florica C. Moisil (1909-1977), mama ei, cercetător la Biblioteca Academiei, a fost fiica lui Constantin Moisil, întemeietorul numismaticii științifice în România și sora matematicianului Grigore C. Moisil.