Dragnea mai are vreo şansă să scape de închisoare? Soluţie de ultimă oră pentru liderul PSD. Breaking news!

Dragnea mai are vreo şansă să scape de închisoare? Soluţie de ultimă oră pentru liderul PSD. Breaking news!

Avocatul Lucian Bolcaș, fost vicepreședinte al PRM, a declarat că președintele PSD, Liviu Dragnea, proaspăt condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, mai are o șansă care trebuie valorificată prin căile de atac.

”Este foarte greu de comentat la cald o hotărâre judecătoarească despre care am aflat numai din spațiul public. Sub această rezervă, la o primă vedere, mi se pare absolut bizar că mulți condamnați pentru abuz în serviciu au fost achitați în raport de cel care a instigat la abuz în serviciu, e vorba de Liviu Dragnea, condamnat pentru această faptă, și numai pedeapsa sa cu închisoarea a fost menținută” a spus Lucian Bolcaș, adăugând că ”există acest semn mare de întrebare care trebuie valorificat prin căile de atac”, potrivit DCnews.

Întrebat care ar fi aceste căi, Lucian Bolcaș a răspuns: ”Contestația în anulare”. ”Această cale de atac nu suspendă executarea și, în aceste condiții, executarea hotărârii e imediată” a mai precizat avocatul, conform jurnaliștilor de la DCNews.

”În peisajul socio-politic al României, pe mine, această sentință mă nemulțumește. Dl Liviu Dragnea, față de atitudinea avută până-n prezent, trebuia judecat de egalii lui, de colegii săi de partid în primul rând și, dacă este cazul, să fi fost tras la răspundere pentru ce a făcut rău, pentru ideea de social-democrație în România” a conchis Lucian Bolcaș.”, potrivit DCNews.

 

Ne puteți urmări și pe Google News