IESE DRAGNEA de la Rahova? Informaţiile lui Ion Cristoiu despre decizia majoră luată recent la CCR. Alertă
- Daniel Măgureanu
- 6 iulie 2019, 18:03
Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat că decizia CCR referitoare la neconstituționalitatea completurilor de 3 de la Curtea Supremă nu are nicio influență. Aceasta s-ar aplica doar în cazul sentințelor de la prima instanță. Potrivit jurnalistului, nu se poate face recurs în anulare în cazul lui Liviu Dragnea.
„Monica Mihai: Cum am spus la începutul emisiuni, ieri, Curtea Constituțională, trecem la un topic mai serios…
Ion Cristoiu: I-am îndemnat pe telespectatorii noștri să se uite la sindrofia aia, acolo… La parada vanității, că din când în când se face gol pentru că ei vin printr-un fel de țeavă…
Monica Mihai: Și la un moment dat nu apare nimeni în cadru.
Ion Cristoiu: Nu apare și ăia așteaptă, mă rog o chestie protocolară.
Monica Mihai: Ca la nuntă.
Ion Cristoiu: Ca la nuntă, dar camerele sunt aici și toți se uită la camere și sunt tare mândri, mai ales nevestele sau ibovnicele lor că s-au văzut la televizor, și-au pus ce aveau mai bun pe acasă, mă rog. Contrar umflării, bulbucelii dintr-o anumită parte a presei, această decizie a CCR, din punct de vedere juridic este absolut fără nicio influență
Monica Mihai: Curtea Constituțională a dat ieri o decizie mult așteptată care a fost amânată în repetate rânduri și anume pe completurile de trei specializate pe cazuri de corupție, o sesizare care a fost făcută de Florin Iordache în urmă cu câteva luni și care, iată, Curtea Constituțională, cu cinci voturi pentru și patru voturi împotrivă, a stabilit că există un conflict între Parlament și Înalta Curte de Casație pe aceste completuri specializate pe cazuri de corupție. Cum va schimba decizia luată de CCR viitoarele procese sau alte procese, ar trebui să explicăm, în care deja au existat sentințe într-o primă instanță.
Ion Cristoiu: Contrar umflării, bulbucelii dintr-o anumită parte a presei, această decizie din punct de vedere juridic este absolut fără nicio influență.
Monica Mihai: De ce?
Ion Cristoiu: Pentru că este vorba, trebuie explicat, este vorba de sentințe de la prima instanță, deci de la un complet de trei de la ICCJ care nu au ajuns la apel în fază de sentință definitivă. Avem două etape în aceste procese, fondul pentru demnitari reprezintă completul de trei și apelul și deci sentința definitivă este completul de cinci. E foarte important de precizat, chiar dacă poate să pară… să spulberăm din start această diversiune cu Dragnea care iese…
Monica Mihai: Dar au fost foarte multe voci care au spus că de fapt această decizie a Curții este specială pentru Liviu Dragnea.
Ion Cristoiu: Păi au fost voci gen Orban și cu Rareș Bogdan care se întreceau care e mai mitocan în legătură cu CCR, că voiau să tragă din acest hartan, dar în mod inutil, n-are nicio legătură cu Dragnea.
Monica Mihai: Adică spuneți că pe Liviu Dragnea nu-l afectează în niciun fel?
Ion Cristoiu: Această decizie… avem decizia se referă… repet, un proces de corupție la demnitari, că de acolo e vorba, are loc la ICCJ. Complet de trei și complet de cinci. Potrivit acestei decizii cei care au sentință definitivă la completul de trei, nu au ajuns la apel, n-au sentință definitivă ca Dragnea la apel.
Monica Mihai: Așa.
Ion Cristoiu: Automat și cei care au avut în favoarea lor precum Victor Ponta se rejudecă. Rejudecarea procesului nu înseamnă nimic, nu e deloc o favoare nici măcar pentru cei care…
Monica Mihai: Care poate fi cerută de ambele părți, atât de cel care a primit sentința cât și de procuror.
Ion Cristoiu: Nu. În cazul de față nu, pentru că nu e vorba de recurs în anulare, în cazul de față, e foarte important, potrivit deciziei nu cere nimeni. Cea anterioară se referea la recurs în anulare. Aici potrivit articolului 421 din Codul de procedură penală, punctul 2, paragraful b, litera b aceste procese, deci care au primit sentințe definitive, intră în procedura de rejudecare cu nulitate absolută, dar automat intră.
Monica Mihai: Adică nu trebuie să o ceară cineva.
Ion Cristoiu: Nu trebuie să o ceară. Dincolo la completele de cinci dădeau posibilitatea numai dacă făceai recurs în anulare. De data aceasta, în cazul acesta se rejudecă automat. În cazul lui Dragnea nu are cum să intre în prima categorie pentru că el a fost la apel condamnat în sentință definitivă, am văzut pe doamna Prună, marea juristă care am înțeles că a terminat Ecologia, care spune o prostie. Nu se poate face recurs în anulare în cazul lui Dragnea, deoarece 426 noul Cod de procedură penală, îl știu pe de rost, spune așa se face recurs, contestație în anulare sau recurs în anulare în cazul sentințelor definitive date la apel, deci numai aia și în cazul în care completul nu a fost legal constituit, completul de cinci nu de trei, pentru că se presupune în mod normal că completul de cinci este cel care trebuia să ceară… din acest punct de vedere toată povestea cu Dragnea este o mare gogoașă umflată, fie din analfabetism, fie din tendențiozitate. Nu are nicio treabă cu Dragnea. Că dacă era să-l salveze pe Dragnea…
Monica Mihai: Cum spun mulți…
Ion Cristoiu: Cum bântuie cei doi, unul la Bruxelles și unul la București, Orban și cu Rareș Bogdan, dădeau decizia atunci.
Monica Mihai: Înaintea deciziei instanței.
Ion Cristoiu: Atunci da. Dacă era înaintea deciziei, atunci domnul Dragnea… se rejudeca procesul, el rămânea președinte, o dădea afară pe Dăncilă, candida la președinție și istoria României arăta altfel.
Monica Mihai: Dacă nu mă înșel exista pe 19 mai și termen în procesul lui Dragnea și era așteptată decizia CCR.
Ion Cristoiu: Dacă voiau să-l salveze pe Dragnea…
Monica Mihai: Aveau ocazia s-o facă.
Ion Cristoiu: Ei doi sau cei din opoziție ne cred proști. Tocmai că n-au dat atunci arată că n-au vrut să-l salveze.
Monica Mihai: Dar ce vă spune faptul că din nouă judecători, adică față de alte decizii ale CCR când lucrurile erau destul de clare și era cu majoritate decizia, în acest caz balanța a fost abia înclinată. Au fost cinci judecători care au spus că da, sunt de acord cu această sesizare și patru judecători, am să le citesc numele este vorba de Mona Pivniceru, Livia Stanciu, este vorba de Daniel Morar și Simina Tănăsescu care e propunerea președintelui Klaus Iohannis, recentă.
Ion Cristoiu: Sunt cel puțin doi judecători acolo în care am mare încredere și anume Mona Pivniceru și Daniel Morar, în ceilalți n-am.
Monica Mihai: Și ce vă spune faptul că aceștia au fost împotriva acestei decizii?
Ion Cristoiu: Păi spune ceea ce susțin și eu că toată această decizie este aberantă.
Monica Mihai: De ce?
Ion Cristoiu:Păi este foarte simplu. În primul rând nu trebuia admisă sesizarea domnului Iordache. Este clar.
Monica Mihai: Aici a și sesizat doamna Tarcea când era în măsură să depună sesizarea.
Ion Cristoiu: Nu, deci domnul… s-a întâmplat în felul următor, domnul Dragnea a plecat în vacanță și a delegat pe locul lui…
Monica Mihai: Atribuțiile domnului Iordache.
Ion Cristoiu: Da, dar nu putea să delege toate atribuțiile. Atribuția de sesizare a conflictului juridic este a persoanei care e în funcția aia. Nu există, adică el a delegat, îi ține locul, dar n-a dat o adresă în care spune prin prezenta vă… deci există anumite atribuții, prerogative care sunt ale persoanei fizice
Monica Mihai: Care nu pot fi delegate.
Ion Cristoiu: Care e în funcția respectivă, din punctul ăsta de vedere, pentru că domnul Iordache nu s-a numit în perioada aia președinte, dacă era așa domnul pleca în vacanță și domnul Iordache își punea pe cartea de vizită președinte al Camerei Deputaților. Nu. Ținea locul, la fel de bine putea să țină și altcineva. deci asta a fost prima. Și a doua eu nu am înțeles ce e ăla complet specializat. Nu înțeleg. Cum adică complet specializat pe corupție? Unu, noi nu… dacă era din punctul ăsta de vedere CCR trebuia să declare anticonstituțională legea care spune prostia asta. Deci nu există infracțiune de corupție, corupție, există abuz în serviciu, spălare de bani care poate fi judecat și la judecătoria de ocol…
Monica Mihai: Care au competențe.
Ion Cristoiu: Da, dar poate fi… spălarea de bani de la o anumită sumă dacă nu ești demnitar ajunge la sector nu-i obligatoriu să… La ICCJ ajung numai demnitarii da? Deci unu, prima întrebare ce e aia complet? Adică anumiți judecători numai ei judecă pe corupție?”, a fost o parte a dialogului pe care îl puteţi citi integral pe cristoiublog.ro.