Aşa l-a caracterizat preşedintele PSD, Mircea Geoană pe noul ministru de interne. Pentru că nu a beneficiat de o atenţie prea mare aseară, la Cotroceni, când a depus jurământul în faţa preşedintelui Băsescu, noul ministru de Interne, Liviu Dragnea, a avut parte în această dimineaţă de o ceremonie fastuoasă, la sediul ministerului.
Toţi capii Poliţiei Române au fost scoşi din birouri şi duşi la fostul sediu al CCE şi actuala clădire a MAI, pentru a participa la ceremonia de învestire a noului ministru de Interne. Marele absent al evenimentului a fost chiar şeful statului, care, deşi anunţase oficial că va participa la ceremonie, a preferat întâlnirea cu ambasadorii.
Festivitatea a început în prezenţa liderulului PSD, Mircea Geoană, preşedinte al Senatului, a fostului ministru interimar, Dan Nica, dar şi a mai multor membri ai Executivului Boc şi a liderilor social-democraţi.
Atmosfera de la ceremonia condusă de Geoană a fost foarte prietenoasă. S-a cântat imnul de stat, înregistrat, fanfara nefiind prezentă.
Probleme de sunet
După intonarea imnului, vicepremierul Dan Nica a mers în faţa microfonului pentru a se adresa celor prezenţi. Fără succes însă, deoarece acesta nu funcţiona. După aproximativ trei minute, Nica şi-a început discursul, precizând că activitatea Ministerului de Interne este importantă şi prin ceea ce fiecare cetăţean simte şi îşi doreşte.
În plus, Dan Nica a enumerat câteva probleme şi acţiuni în care s-a implicat MAI, în perioada cât el a fost interimar.
În final, vicepremierul a precizat că ministrul Liviu Dragnea are sprijinul Guvernului României şi că îşi va duce la bun sfârşit mandatul. Discursul noului ministru
Liviu Dragnea a explicat, la începutul cuvântării sale, de ce şi-a dorit ca la învestiră să fie prezenţi şi preşedinţi de Consilii Judeţene şi primari ai marilor municipii.
"Eu respect haina militară, respect profesionalismul şi e important ca românii să aibă încredere în instituţii. Doresc de asemenea ca în România, copii noştri, să meargă la şcoală, să se întoarcă de la şcoală în siguranţă", a declarat Dragnea la primirea portofoliului.
Obiectivul principal este cel asumat de preşedintele Traian Băsescu, de preşedintele Senatului şi de premier, respectiv cel de descentralizare administrativă şi financiară.
"Cer colegilor secretari de stat să se apuce serios de treabă şi să facem o reformă profundă a administraţiei", a menţionat Dragnea, citat de Mediafax.
În final, demnitarul a mai spus că intenţionează ca în mandatul să mărească rolul Jandarmeriei, aceasta fiind o structură în care îşi pune mari speranţe în perioada următoare. "Este un om, care este un om dârz" Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a vorbit câteva minute despre proaspătul ministru, spunând, totodată, că "acest carusel al numirilor la Interne se încheie astăzi". "Este un om care este un om dârz", l-a prezentat Mircea Geoană pe proaspătul şef al Internelor, care "se bucură de tot sprijinul partidului".
-
Dragnea nu este "un ministru PSD", ci un ministru al Guvernului României
-
Voi fi garantul unei atitudini imparţiale, atâta vreme cât domnul Dragnea îşi va face datoria faţă de cetăţean
La finalul ceremoniei, Liviu Dragnea a vrut să mai facă unele precizări, însă, a fost întrerupt de mai mulţi picoli, care au servit şampanie invitaţilor.