Dragnea, despre decizia fostei soții de a plăti prejudiciul din dosar

Dragnea, despre decizia fostei soții de a plăti prejudiciul din dosar

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la ieșirea de la ÎCCJ că a aflat de-abia dimineață de faptul că fosta soție, Bombonica Prodana, a plătit prejudiciul în dosarul în care este judecată alături de șeful PSD.

„Am aflat în această dimineață”, a răspuns Liviu Dragnea.

Întrebat dacă este supărat pe fosta soție pentru acest gest, care practic ar însemna recunoașterea vinovăției, Șeful PSD a precizat că fiecare are avocații săi.

”Doamne ferește, ea are avocații ei, deciziile ei (...) Sincer, mă întrebați cum cred că va aprecia instanța”, a spus Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dragnea a negat informațiile scoase la iveală de Rise Project susținând că nu are nicio casă, cont sau investiție în Brazilia, iar informația potrivit căreia ar fi investigat în Brazilia nu este adevărată. 

”N-am nicio casă. Nici investiții, nici afaceri, nici conturi”, a declarat Liviu Dragnea.