Dragnea CRITICĂ atitudinea prim-vicepreședintelui CE, Timmermans

Dragnea CRITICĂ atitudinea prim-vicepreședintelui CE, Timmermans

După întâlnirea pe care Liviu Dragnea a avut-o joi dimineață la Parlament cu prim-vicepresedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, liderul PSD a criticat opinia oficialului european cu privire la MCV și intrarea României în spațiul Schengen.

"Dacă dumnealui crede sau dacă oficialii europeni cred că în situaţia internaţională din ce în ce mai complicată atât din Europa, cât şi din lume o atitudine bună şi corectă faţă de România nu este benefică, s-ar putea să fie o greşeală", a afirmat Dragnea, citat de Agerpres.

Întrebat dacă raportul MCV din 2017 va fi ultimul, aşa cum a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, Dragnea a răspuns că Parlamentul şi Guvernul îşi doresc ca acest raport să înceteze. 

"Guvernul şi Parlamentul, ca şi instituţii, ne dorim ca acest raport să înceteze, pentru că am făcut paralelă cu aderarea noastră la Schengen, tot ceea ce se stabilise să facă România şi din punct de vedere tehnic, investiţional, şi legislativ s-a făcut, numai că de fiecare dată s-a mai spus că încă nu este suficient, că mai trebuie ceva, neaflând vreodată clar care mai sunt acele lucruri, care este foaia de parcurs care să trebuiască să fie îndeplinită. Această confuzie nu ajută", a explicat liderul PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liviu Dragnea a precizat că raportul MCV trebuie să cuprindă recomandări clare. 

"În condiţiile în care vor fi foarte clare ultimele solicitări ale Comisiei care să fie îndeplinite de România, atunci înseamnă că putem discuta în mod realist de a prinde în această viaţă încheierea MCV; dacă nu vor fi lucrurile clare, înseamnă că-l putem considera ca şi un instrument politic care nu are foarte mare legătură cu ceea ce se întâmplă în justiţie", a concluzionat liderul PSD.