Înainte de a explica acest titlu, aș vrea să vorbesc despre mitinguri. Nu să le analizez, că e plină lumea de analiști, să spun cum le-am văzut eu. Nu la televizor, ci la fața locului. Mitinguri organizate de politicieni care, și unii și alții, au un singur scop: puterea.
Puterea înseamnă grandoare și bani. Pe care vor să le obțină ei, exclusiv în interes personal. Pentru asta folosesc o masă de manevră. La unii exploatează buna credință, pe unii îi manipulează și pe alții îi plătesc. Cei plătiți au grijă să inflameze prima și a doua categorie. Nu, nu este vorba despre binele poporului, repet, este vorba despre grandoare și bani. Voi începe cu mitingul de la Izvor, când s-a protestat împotriva Guvernului, deoarece duminică, într-un parc, am suprins o discuție. Erau doi tineri, ea și el. Ea îi spunea că a fost la miting, a pus două, trei poze pe Facebook, „să vadă șeful că am fost, că știi, la noi, la bancă, se fac restructurări și se spune că pe cei care nu merg îi dau primii afară”.
Apoi, în timpul marșului de la Izvor spre Piața Victoriei am surprins o discuție între o foarte vocală militantă, care avea și portavoce, și o altă femeie. „Ține (portavocea-nota aut.) și mai strigă și tu, că eu am fost plătită doar pentru acolo”. La acel miting am văzut și oameni care erau acolo din convingere. Chiar am vorbit cu un tefelist pe care-l cunosc. Nu, nu făcea spume la gură, nu era extremist. Era, din păcate, foarte resemnat.
Să trecem la mitingul din Piața Victoriei, organizat de PSD. Unde a fost lume multă, a fost un spectacol riguros organizat. Un spectacol al preamăririi cu o mare de figuranți. O singură întâmplare voi relata de aici. Mergeam pe o stradă din afara pieții, B-dul Ion Mihalache. În fața mea erau trei bărbați. Înalți, bine făcuți, munciți. Și dezorientați, se vedea că-s din cine știe ce fund de țară. Căutau un magazin. Discutau. Din sens opus a venit o tânără. O mână de om. S-a oprit în dreptul lor și le-a spus: „Pesediști nenorociți, sunteți niște gunoaie!”.S-au oprit toți trei și o priveau uimiți. Fără ură. „Domnișoară, dar te-am jignit noi cu ceva, ce ai cu noi?”, a întrebat unul dintre ei. „Am spus: sunteți niște gunoaie!”. Și a plecat.
Toți trei o priveau, se priveau, cât erau de mari parcă se scurgeau în pământ. „Spuneți și voi, am venit să ne batjocorească bucureștenii”, a exclamat unul. Cam asta este situația politică și pe actualii politicieni nimic nu-i va schimba. Dimpotrivă, după ei vin copiii, nepoții și toate neamurile lor. Care vor fi mai aroganți, mai sfidători, mai nesătui. Pe mine mă înspăimântă oamenii; marea masă. Și ăia scăpătați și inculții, știrbii și asistații social. Pe vremea mea (da, știu, sună ca naiba) era o vorbă: să ai rușine de oameni și frică de Dumnezeu. Evoluția nu scuză dispariția acestui mod de conviețuire. Există legi scrise și nescrise pe care ar trebui să le respectăm. Voi aduce în atenție niște banalități, dar eu consider că de aici începe civilizația. Bine, începe de la principiul fundamental al democrației, „libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea ta”, dar într-o lume în care fiecare strigă că doar el are dreptate, că doar el deține adevărul, fiecare consideră că libertatea lui nu are hotare.
Circul destul de des în locuri aglomerate. Am fost și prin alte țări și am observat un lucru. Pe scări, inclusiv rulante, toată lumea se lipește de partea dreaptă și lasă liber de trecere. La noi, toată lumea merge pe unde găsește loc. Am asistat la o scenă; protagonistă a fost o tânără, acea tânără care, sunt convinsă, că vrea o țară ca afară. Urcam scările la metrou. Pe dreapta. În fața mea era un cuplu, doi japonezi, mai în vârstă. Și ei se lipiseră de dreapta. Și vine de sus mândra duduie. Tot pe dreapta. Și mai să-i doboare pe cei doi. Dacă nu se fereau în stânga intra în ei. Eu m-am oprit în fața ei și a urmat un dialog pe care nici nu pot să-l reproduc aici. Sunt niște reguli pe care trebuie să le respectăm și niște legi pe care, dacă nu le respectăm, ar trebui să fim gata să suportăm consecințele. Și acum voi reveni la titlu. Duminică eram într-un loc din centrul Capitalei. Erau și două familii, cu doi copii cam de zece ani. La un moment dat, unul spune: Dragnea este capitala țării. Celălalt, nedumerit, răspunde: Eu credeam că e București. Nu, Dragnea este capitala țării, accentuează celălalt. Toți părinții s-au hăhăit de nu mai puteau. Unul nu l-a corectat pe copil.
Am plecat cu un gust amar. Peste nici 50 de metri am dat peste o priveliște sinistră. Trei beți, probabil drogați, oricum nu știau ce-i de capul lor. Unul, lat, ceilalți la picioarele și capul lui. I-am fotografiat de departe și m-am apropiat puțin. Unul încerca să-l trezească pe celălalt: „Scoală, mă, și bea să te pozeze doamna!” Atunci am realizat un lucru care m-a cutremurat. Țara este lată, la pământ. Stau în priveghi, prin rotație, puterea și opoziția. Din când în când încearcă să o resusciteze, atâta cât să i se facă o poză.
Recomandările noastre
