DRAGNEA atacat DUR de un LIDER PSD. Miza, Primăria Capitalei și Organizația PSD București

Robert Negoiță a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Liviu Dragnea. Primarul Sectorului 3 susține că Dragnea se află în spatele jocurilor de la PSD București. El a declarat că încercearea de schimbare a Gabrielei Firea și a majorității de Consiliul General al Primăriei Capitalei este profund incorectă și imorală.

„Sunt trist, este în neregulă. Sunt inși, indivizi, care încearcă să dezbine. Cred că greșesc! N-aș vrea să dau nume și prenume.”, a spus Negoiță.

Negoiță a confirmat pentru jurnaliștii prezenți că printre acești indivizi se află și liderul PSD, Liviu Dragnea.

„Îmi dau seama că știți despre cine este vorba, nu este nevoie să mai dau eu nume. Scopul este dezbină și condu.”, a mai spus Negoiță.

„Schimbarea doamnei Firea este din același film. Sunt indivizi care seamănă discordie, cheamă pe unul și pe altul ca să le promită diverse lucruri. Este profund neprincipial și incorect.”

„Eu cred că înainte de statutul PSD, trebuie să avem un pic de morală”, a mai spus Robert Negoiță.