Dragnea a încasat CEL MAI DUR ATAC la care a fost supus vreodată. „ Băi, Livulică, n-ai făcut nimic. S-au scumpit

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost aspru criticat, recent, mai ales pentru promisiunile de campanie pe care PSD le-a făcut și cum au ajuns acestea să se materializeze.

Omul de televiziune Florin Călinescu a susținut, joi, o sesiune în direct pe rețeaua de socializare Facebook în care a vorbit despre ceea ce considera a fi cele mai mari probleme care au apărut în urma guvernării PSD-ALDE de până acum, vizându-l direct pe Liviu Dragnea.

 

Atacurile lui Călinescu s-au concentrat pe valul de scumpiri care a afectat România la începutul acestui an, subliniind faptul că promisiunile de campanie făcute de partidul condus de Dragnea nu au nicio valoare reală.

„Livulică, şi noi suntem corecţi şi riguroşi. Băi, Livulică, n-ai făcut nimic. S-au scumpit toate, deşi aţi spus că n-o să se scumpească. Aţi zis că o să faceţi 500 de grădiniţe... Este absolut o nemernicie. Nu s-a făcut nimic şi nici n-o să se facă. Însă cetăţenii acestei ţări sunt cuminţi. Ei stau, se uită la ştiri, acceptă toate aceste explicaţii...Băi, Livulică, n-aveţi nicio vină. Dacă noi suntem tâmpiţi şi vă tolerăm toate aceste golănii şi nemernicii. Promiteţi în campanie tot felul de nimicuri pe care ni le scuipaţi înapoi în faţă”, a afirmat Călinescu.

Omul de televiziune și-a mutat atenția pe problema aderării României la zona euro, exprimându-și o părere împotriva acestui plan.

„Pentru România este o aberaţie să trecem la moneda euro. Nu sunt economist, dar simt că euro e puţin mai condensat. Dacă noi trecem la euro, va fi un dezastru. Atunci clasa muncitoare şi cea pensionară vor vedea ce înseamnă să trăieşti cu 300-400 de euro pe lună. Tot ce vom importa va costa în euro. Dar şi acum... totul este scump în această ţară. Nu trebuie să fii vreun mare finanţist ca să ştii că, dacă treci la euro, se pârjoleşte buzunarul românului”, a adăugat Florin Călinescu.

Videoclipul de pe pagina sa de Facebook a adunat deja peste 200.000 de vizualizări.